Live

VIDEO. Femeie arestată în Japonia după ce a încercat să stingă flacăra olimpică cu un pistol cu apă

Data publicării:
O femeie din Japonia a încercat să stingă flacăra olimpică cu un pistol cu apă FOTO: captură video YouTube

O femeie din Japonia, în vârstă de 53 ani, a fost arestată după ce a încercat să stingă flacăra olimpică cu un pistol cu apă, luni, în momentul trecerii ştafetei prin prefectura Ibaraki, informează RMC Sport, citată de Agerpres.

Conform înregistrărilor video, femeia a aşteptat liniştită cu pistolul de apă în mână până când alergătorul care ţinea torţa în mână a ajuns în apropierea sa, iar în acel moment a îndreptat „arma” către flacără, stropind-o de câteva ori, fără să reuşească însă să o stingă.

Femeia a fost imediat înconjurată de agenţi de poliţie, fiind reţinută. Ea şi-a asumat gestul său, declarându-se împotriva organizării Jocurilor Olimpice, în contextul pandemiei de coronavirus.

Legenda fotbalului brazilian Zico a dat startul ştafetei în prefectura Ibaraki, duminică. Fostul mijlocaş al Selecao, în vârstă de 68 ani, şi-a încheiat cariera de jucător în Japonia, înainte de a prelua conducerea tehnică a selecţionatei acestei ţări, în 2002. El a condus naţionala Japoniei la câştigarea trofeului în Cupa Asiei în 2004, înainte de a o califica la Cupa Mondială din 2006, desfăşurată în Germania.

Zico este în prezent director tehnic la clubul din oraşul Kashima, unde a şi alergat câteva sute de metri cu torţa.

Flacăra olimpică urmează să viziteze cele 47 de prefecturi ale Japoniei până la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice, programată pe 23 iulie.

Editor : D.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Flacăra olimpică a fost aprinsă la Olympia (Grecia), cu 101 zile înaintea Jocurilor Olimpice de la Paris

GALERIE FOTO Jackie Chan a dus flacăra olimpică a JO 2022 pe Marele Zid Chinezesc

JO de iarnă 2022. Ştafeta flăcării olimpice a debutat la Beijing

Flacăra olimpică pentru Jocurile de Iarnă de la Beijing, din 2022, a fost aprinsă din nou fără spectatori

Partenerii noștri