Live

Un bărbat de 48 de ani a murit după ce a fost călcat de un tractor condus de fratele său

Data publicării:
Bărbat din Galați reţinut pentru violenţă în familie, după ce şi-a bătut iubita Foto: Ilona Andrei/Inquam Photos.

Un bărbat în vârstă de 48 de ani din comuna Vinderei a decedat, duminică, după ce a fost călcat de un tractor condus de fratele său, au informat reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui.

Potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei, Daniel Ungureanu, victima ar fi stat în afara cabinei tractorului, pe aripa unei roţi, de unde a căzut, fiind călcată ulterior de roata vehiculului.

"În tractorul care se deplasa prin sat se aflau doi fraţi, unul la volan şi unul care stătea în afara cabinei, pe aripa unei roţi. La un moment dat, acesta din urmă a sărit sau căzut de pe aripă şi a fost călcat de roata tractorului. A fost trimisă o ambulanţă SAJ C2 cu medic care a găsit victima fără semne vitale şi cu leziuni incompatibile cu viaţa la nivelul capului şi al toracelui. A fost declarat decedat, iar cazul a fost preluat de poliţie", a precizat sursa citată de Agerpres.

Poliţiştii au efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările producerii evenimentului.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Angajata lui Gigi Becali de la FCSB nu s-a mai ferit și a spus totul: ”Era o povară”. Acum vede lucrurile diferit

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

13 schelete umane au fost găsite în curtea Spitalului Vaslui. "Sunt aşezate într-un anumit fel, sunt urme de sicriu"

Grădiniţă amendată de polițiști după ce doi copii de 3 ani au plecat pe stradă fără să fie observaţi de educatoare

VIDEO Doi frați se luptă pentru funcția de primar într-o comună din Vaslui fără apă, gaz și străzi: „Eu hambițios, dumnealui hambițios”

O Tesla declarată furată în Germania a fost descoperită în aceeași zi circulând pe o stradă din Huși

Partenerii noștri