Autostrada Moldovei A7 ajunge oficial până la Bacău. Încă 47 de kilometri sunt deschiși circulației luni
Încă 47,1 kilometri din Autostrada Moldovei A7 au fost deschiși luni, 31 august, de la ora 16:00, între Adjud și Bacău Sud. Prin inaugurarea noilor două loturi construite, șoferii pot circula pe autostradă de la București până în zona Bacăului.
„Luni, 31 august, de la ora 16:00, se va putea circula pe cei 47,1 km noi de autostradă”, a transmis recent Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Noua porțiune este formată din două loturi:
- Lotul 2 Adjud - Răcăciuni, cu 24,5 kilometri;
- Lotul 3 Răcăciuni - Bacău, cu 21,5 kilometri.
Cele două sectoare au fost deschise simultan, astfel încât să formeze un traseu continuu.
În prima etapă, șoferii vor putea circula până la nodul rutier al Variantei Ocolitoare Bacău, de unde se face legătura cu DN2F, spre Vaslui.
Ulterior, după finalizarea lucrărilor de racordare, traficul va putea fi extins cu aproximativ patru kilometri, până la Nodul Rutier Bacău Nord al Centurii Bacăului.
„Am ales această etapizare pentru un singur motiv: deschidem fiecare kilometru doar atunci când conexiunile lui sunt complete și sigure”, a explicat Cristian Pistol.
Te-ar putea interesa și Încă un tronson de autostradă se apropie de finalizare. Când va fi dat în circulație
A7 ajunge la peste 241 de kilometri în trafic
Odată cu deschiderea celor 47,10 kilometri, 241,62 kilometri din Autostrada Ploiești - Pașcani sunt acum circulabili, dintr-un total de aproximativ 319 kilometri.
A7 este unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură rutieră din România și urmărește conectarea Moldovei la rețeaua de autostrăzi din sudul țării.
O etapă importantă a fost atinsă în decembrie 2025, când au fost deschiși aproximativ 50 de kilometri între Focșani și Răcăciuni.
Acum, prin deschiderea sectorului Adjud - Bacău, traseul de mare viteză înaintează semnificativ spre nord.
Autostrada Moldovei, unul dintre marile proiecte finanțate prin PNRR
A7 este și unul dintre proiectele majore de infrastructură finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), iar ritmul lucrărilor a fost urmărit îndeaproape în contextul termenelor stricte impuse de program.
Deschiderea tronsonului până la Bacău reprezintă astfel o etapă importantă pentru infrastructura rutieră din Moldova, într-un moment în care România se află la finalul perioadei de implementare a PNRR.
Cristian Pistol susține că noua autostradă poate avea efecte importante asupra dezvoltării economice a regiunii.
„Moldova își primește autostrada și, odată cu ea, perspective economice concrete de dezvoltare!”, a transmis șeful CNAIR.
Editor : Bianca Bâlu
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News