Stimulentul pentru copiii cu dizabilități din București se schimbă din 2027. Primăria invocă migrarea beneficiarilor din alte județe
Stimulentul financiar acordat copiilor cu dizabilități din București va fi diferențiat, de la 1 ianuarie 2027, în funcție de gradul de handicap, potrivit unei hotărâri aprobate vineri, 28 august, de Consiliul General al Capitalei, cu 30 de voturi „pentru” și două „împotrivă”.
În prezent, stimulentul financiar se ridică la 1.000 de lei și se acordă lunar copiilor cu handicap care au domiciliul sau reşedinţa pe raza administrativ-teritorială a municipiului Bucureşti.
Potrivit noilor prevederi, stimulentul se va acorda diferenţiat, în funcţie de gradul de handicap, în baza unui certificat de încadrare emis de către una dintre Comisiile de protecţia copilului de la nivelul sectoarelor Capitalei:
- 1.000 lei/lună pentru copiii încadraţi în gradul grav sau grav cu asistent personal;
- 800 lei/lună pentru copiii încadraţi în gradul accentuat;
- 400 lei/lună pentru copiii încadraţi în gradul mediu.
Copiii încadraţi în gradul uşor nu vor beneficia de stimulent.
Până la finalul anului 2026, pentru cererile eligibile deja aflate în evidența Direcției Generale de Asistență Socială a Municipiului București, stimulentul aferent lunii decembrie și lunilor anterioare va fi achitat în cuantumul actual de 1.000 de lei pe lună. Noile valori vor fi aplicate începând cu 1 ianuarie 2027, inclusiv beneficiarilor existenți.
„Aproximativ 70-80% din primăriile din România nu acordă stimulente financiare directe persoanelor cu dizabilități, acesta find un beneficiu cvasi-unic al Municipiului București, ceea ce generează un efect de atragere (pull factor) a beneficiarilor din alte județe”, se arată în raportul de specialitate.
Vezi și Bucureștiul reduce cu 500 de lei stimulentul pentru nou-născuți. Noile condiții de acordare
Aproximativ 8.500 de copii primesc în prezent stimulentul
Potrivit raportului de specialitate, în București erau înregistrați, la 31 martie 2026, 8.956 de copii cu handicap, dintre care aproximativ 8.500 erau beneficiari activi ai stimulentului financiar.
Municipalitatea justifică modificarea prin problemele de sustenabilitate financiară ale sistemului local de stimulente și prin intenția de a direcționa resursele către cazurile cu un grad mai ridicat de severitate. În documentația hotărârii se arată că diferențierea cuantumului în funcție de gradul de handicap urmărește „focalizarea resurselor către cazurile cele mai severe”.
Noi condiții de eligibilitate de la 1 ianuarie 2027
Pentru cererile noi depuse după 1 ianuarie 2027, cel puțin un părinte sau reprezentant legal va trebui să aibă domiciliul stabil în București de minimum 12 luni consecutive înainte de depunerea cererii.
Solicitantul nu trebuie să aibă datorii restante și neeșalonate către bugetul local.
Pentru beneficiarii existenți la 31 decembrie 2026 nu va fi necesară depunerea unei noi cereri. Stimulentul va fi recalculat din oficiu în funcție de gradul de handicap și de îndeplinirea condițiilor de eligibilitate.
Excepție pentru copiii cu afecțiuni hemato-oncologice
Hotărârea introduce și o excepție pentru copiii diagnosticați cu afecțiuni hemato-oncologice care urmează tratament medical de lungă durată în București.
Aceștia vor putea beneficia de stimulent chiar dacă certificatul de încadrare în grad de handicap este emis de o comisie din alt județ, cu condiția ca cel puțin un părinte sau reprezentant legal să aibă domiciliul sau reședința în București și tratamentul să fie efectuat într-o unitate medicală din Capitală.
Vezi documentul AICI.
Te-ar putea interesa și „Primăria nu este un furnizor național de protecție socială.” Stimulentul pentru adulții cu dizabilități, suspendat până în 2030