Live

CNAIR anunță progres major pe A7: Primul lot Focșani–Bacău ajunge la 95% și se apropie de finalizare

Data actualizării: Data publicării:
sursa: Inquam Photos / Casian

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că lucrările pe lotul 1 al autostrăzii Focșani–Bacău au ajuns la un stadiu fizic de 95%. Tronsonul are o lungime de 35,6 kilometri și este finanțat prin PNRR.

Potrivit CNAIR, pe șantier se desfășoară lucrări pe mai multe zone ale tronsonului. La nodul rutier Tișița sunt montate sistemele de iluminat și se execută instalațiile electrice. Pe podurile de pe râurile Putna și Carecna se lucrează la branșamente și hidroizolații, iar pe diferite sectoare ale drumului continuă așternerea mixturilor asfaltice, betonarea șanțurilor și rigolelor.

De asemenea, sunt în execuție lucrări precum montarea rosturilor și a predalelor, instalarea stâlpilor de iluminat, relocarea rețelelor de curent electric, trasarea marcajelor și săpăturile pentru fundațiile stâlpilor din sensul giratoriu Pufești. Pe anumite porțiuni se montează parapetul metalic.

CNAIR precizează că, în funcție de ritmul actual și de condițiile meteorologice, lucrările pot fi finalizate până la sfârșitul anului 2025.

Lotul 1 al autostrăzii Focșani–Bacău are o lungime totală de 35,6 kilometri. Ordinul de începere a lucrărilor a fost emis la 29 martie 2023, iar durata contractuală de execuție este de 30 de luni.

Valoarea contractului este de 2,354 miliarde de lei (fără TVA), iar finanțarea provine din fonduri europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Te-ar putea interesa și

Încă un tronson de autostradă se apropie de finalizare. Când va fi dat în circulație

A7 se apropie de Bacău. 47 de kilometri de autostradă se deschid luni, între Adjud și Bacău

Secțiunea 2 din autostrada Sibiu-Pitești intră într-o nouă etapă. În ce stadiu sunt lucrările

Lucrările la lotul 1D Joseni-Ditrău din autostrada Unirii vor debuta cu o nouă tehnologie. Ce este BIM