Live

Guvernul lansează Programul „Masă sănătoasă” în 2026: peste 540.000 de copii vor primi zilnic o masă caldă

Data publicării:
sursa: profimediaimages.ro/

Guvernul a aprobat, în ședința de marți, 30 decembrie, Hotărârea privind instituirea Programului național „Masă sănătoasă” pentru anul 2026, prin care peste 540.000 de preșcolari și elevi din învățământul preuniversitar, în special din comunități vulnerabile, vor beneficia zilnic de o masă caldă sau de un pachet alimentar pe durata cursurilor.

Valoarea zilnică alocată pentru fiecare copil este de 16,5 lei, sumă care include taxa pe valoarea adăugată. Programul continuă intervenția guvernamentală derulată în anii anteriori și include atât unitățile de învățământ care au participat în 2025, cât și școlile și grădinițele rezultate în urma proceselor de fuziune cu unități deja incluse în program. Astfel, numărul total al beneficiarilor este estimat la peste 540.000 de copii.

Finanțarea Programului național „Masă sănătoasă” este asigurată de la bugetul de stat, iar obiectivele principale vizează reducerea abandonului școlar, creșterea frecvenței la cursuri, îmbunătățirea performanțelor școlare și stimularea motivației pentru studiu, în special în mediile defavorizate din punct de vedere social și economic.

Actul normativ aprobat stabilește, totodată, normele minime obligatorii privind pregătirea și distribuirea meselor pentru preșcolari și elevi, precum și specificațiile tehnice care trebuie respectate în procedurile de achiziție publică pentru furnizarea serviciilor de catering sau a pachetelor alimentare.

Editor : Bianca Bâlu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Te-ar putea interesa și

Șeful Consiliului Fiscal avertizează: „Nu poți avea corecție fiscal-bugetară fără ca societatea să plătească”

Nave, tancuri și drone: cum vrea România să folosească fondurile SAFE. Ministru: O traiectorie realistă

România încearcă să salveze miliarde din PNRR. Ministru: Riscăm penalizări de peste 11 miliarde euro

Câți pensionari are România. Pensia medie a ajuns la 2.783 de lei