Live

Rabla primește 100 milioane lei în plus faţă de valoarea iniţială. Nazare: Programul continuă în 2026

Data actualizării: Data publicării:
sursa: Inquam Photos /George Călin

Programul Rabla va continua în 2026 cu 100 milioane de lei în plus faţă de valoarea iniţială propusă de Ministerul Mediului.

Anunțul a fost făcut miercuri, 20 mai, de ministrul interimar al Finanţelor, Alexandru Nazare, pe pagina sa de Facebook.

„Am majorat bugetul Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM) cu o alocare în plus de 100 de milioane de lei pentru programul Rabla. În 2026, mai mulţi români trebuie să aibă posibilitatea să îşi poată schimba maşinile vechi. În acelaşi timp, prin această măsură susţinem economia”, transmite oficialul.

Bugetul AFM acomodează atât programele aflate deja în derulare, cât şi finanţări noi pentru investiţii publice şi proiecte cu impact direct:

  • Rabla Clasic şi Rabla Plus,
  • panouri fotovoltaice,
  • eficienţă energetică în clădiri,
  • staţii de încărcare,
  • iluminat public eficient,
  • reciclare, apă, canalizare şi gestionarea deşeurilor.

Calendarul oficial al ediției Rabla 2026 și valoarea finală a ecotichetelor urmează să fie anunțate după aprobarea bugetului și finalizarea ghidului de finanțare.

Vezi și: Programul Rabla 2026: Ministerul Mediului anunță posibile majorări ale tichetelor și un buget mai mare

De ce a fost majorat programul Rabla

Ministrul interimar a explicat de ce alocarea pentru Rabla a fost majorată.

„Deoarece programul are efect direct pentru oameni, pentru piaţa auto şi pentru economie, în condiţiile în care susţine înlocuirea maşinilor vechi, stimulează achiziţiile şi menţine un flux de finanţare predictibil pentru un sector important.

În acelaşi timp, bugetul include finanţări pentru proiecte preluate din PNRR şi investiţii în infrastructură locală, centre de colectare, insule ecologice digitalizate şi capacităţi de reciclare.

Este o decizie de buget responsabilă în contextul actual: menţinem şi susţinem programele care funcţionează, finanţăm investiţii concrete şi direcţionăm resursele acolo unde pot produce efecte concrete în economie şi pentru populaţie", susține Alexandru Nazare.

Vezi și: „1 MW la sat” și „Rabla pentru sobe”: propuneri pentru modernizarea încălzirii în mediul rural

Editor : Alexandru Gologan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Te-ar putea interesa și

Ministrul Finanțelor: Digitalizarea ANAF trebuie să simplifice, nu să complice. Cine scapă de obligativitatea e-Factura

Fitch avertizează asupra riscurilor politice pentru economia României. Următorul test decisiv pentru rating vine pe 31 iulie

APIA anunță termenul limită pentru depunerea cererilor de plată din Campania 2026. Ce trebuie să facă fermierii

Vești bune pentru fermierii care așteaptă ajutoarele tranzitorii. Barna: Se accelerează plățile. Autorizarea pentru ANT a depăşit 55%