Companiile pot primi granturi sau credit fiscal pentru investiții în producție. Buget de peste 750 de milioane de lei în prima sesiune
Companiile care dezvoltă capacități de producție în România vor putea solicita ajutoare de stat printr-o nouă sesiune de finanțare care începe pe 15 octombrie. Ministerul Finanțelor alocă 759 de milioane de lei pentru investiții în industria prelucrătoare, însă pragul de intrare este ridicat: fiecare proiect trebuie să presupună o investiție inițială de minimum 10 milioane de euro, echivalentul a aproximativ 50 de milioane de lei.
Schema vizează sectoarele industriei prelucrătoare în care România înregistrează un volum ridicat al importurilor și urmărește dezvoltarea unor capacități locale pentru produse care contribuie la deficitul comercial.
Sesiunea va fi deschisă între 15 octombrie și 25 noiembrie 2026, iar companiile vor putea solicita finanțarea sub forma unui grant direct sau a unui credit fiscal.
Bugetul de 759 de milioane de lei disponibil în această etapă reprezintă doar o parte din valoarea totală a programului, stabilită la 5,313 miliarde de lei, aproximativ 1,05 miliarde de euro. Acordurile de finanțare vor putea fi emise până în 2032, iar plata ajutoarelor de stat se poate întinde până în 2036.
Cine poate aplica
Potrivit Ministerului Finanțelor, instrumentul este deschis atât companiilor deja active, cât și întreprinderilor nou-înființate, indiferent dacă sunt IMM-uri sau companii mari.
Condiția principală este realizarea în România a unei investiții inițiale de minimum 10 milioane de euro. Pot fi finanțate construcții noi, echipamente tehnologice și active necorporale noi.
Cererile se depun timp de 30 de zile lucrătoare
Companiile vor avea la dispoziție 30 de zile lucrătoare pentru înscriere.
Cererile de acord pentru finanțare și documentele justificative vor fi transmise exclusiv online, prin aplicația Big Project 486, în perioada 15 octombrie - 25 noiembrie, ora 17:00. Solicitările transmise după termenul-limită nu vor fi luate în considerare.
Ghidul solicitantului și Ghidul utilizatorului pentru depunerea online sunt disponibile pe site-ul Ministerului Finanțelor.
„România are nevoie de mai multă producție, de investiții cu valoare adăugată ridicată și de o economie care să reducă treptat dependența de importuri. De aceea, folosim instrumentele de sprijin ale statului mai țintit, către investiții care pot transforma structura economiei, generând noi capacități de producție, tehnologie, locuri de muncă și lanțuri locale de furnizori”, a declarat Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, joi, 3 septembrie.
Te-ar putea interesa și Prețurile producției industriale au crescut cu 8,8% într-un an. Energia și bunurile intermediare, printre cele mai mari scumpiri
Editor : Redacția Digi Economic
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News