Cât plătesc angajatorii pentru o oră de muncă. Domeniile în care costurile au scăzut cel mai mult

Redacția Digi Economic Data publicării: Data actualizării:
romania forta de munca
sursa: profimediaimages.ro/

Costul orar al forței de muncă a scăzut cu 0,32% în trimestrul II al anului, față de trimestrul precedent, potrivit datelor publicate joi, 3 septembrie, de Institutul Național de Statistică (INS). În schimb, comparativ cu trimestrul II din 2025, costul orar al forței de muncă a crescut cu 1,80%. 

În raport cu primul trimestru al anului, evoluțiile au fost împărțite între creșteri și scăderi, însă cele mai importante reduceri ale costului orar al forței de muncă au fost consemnate în hoteluri și restaurante, unde indicatorul a coborât cu 3,20%.

O scădere de 3,09% a fost înregistrată în informații și comunicații, în timp ce în comerțul cu ridicata și cu amănuntul, precum și în repararea autovehiculelor și motocicletelor, costul orar al forței de muncă s-a redus cu 1,86%.

În activitățile profesionale, științifice și tehnice, scăderea a fost de 1,79%.

La polul opus, cea mai mare creștere trimestrială a fost înregistrată în industria extractivă, cu 6,88%. Costurile au mai crescut în producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat, cu 3,10%, în învățământ, cu 2,42%, și în tranzacțiile imobiliare, cu 2,15%.

Costurile cu forța de muncă sunt totuși mai mari decât în urmă cu un an

Imaginea se schimbă atunci când comparația este făcută cu trimestrul II din 2025. În acest caz, costul orar al forței de muncă a crescut cu 1,80%, majoritatea activităților economice raportând creșteri.

Cele mai mari majorări au fost consemnate în construcții, unde costul orar al forței de muncă a urcat cu 5,71%. Industria extractivă a înregistrat o creștere de 5,63%, iar activitățile de servicii administrative și activitățile de servicii suport au avut un avans de 5,33%.

În hoteluri și restaurante, costul orar al forței de muncă a crescut cu 4,99% față de trimestrul II 2025. Au urmat industria prelucrătoare, cu 4,07%, și activitățile profesionale, științifice și tehnice, cu 4,03%.

Există însă și domenii în care costurile au scăzut față de anul trecut. Cea mai importantă reducere a fost în administrația publică, de 5,79%, urmată de învățământ, cu 4,70%.

Citește și Șomajul a scăzut la 6,4% în iulie, dar numărul șomerilor rămâne peste nivelul de anul trecut. Șomajul tinerilor trece de 30%

Cheltuielile salariale au crescut cu 1,79% într-un an

Componenta cheltuielilor directe, respectiv cele salariale, a crescut cu 1,79% față de aceeași perioadă din 2025.

În același timp, cheltuielile indirecte, non-salariale, au avut o creștere ceva mai mare, de 1,90%.

Comparativ cu trimestrul I 2026, situația a fost diferită: cheltuielile salariale directe au scăzut cu 0,33%, iar cele indirecte cu 0,20%.

INS precizează că indicele trimestrial al costului orar al forței de muncă este un indicator pe termen scurt, destinat evaluării tendințelor costurilor suportate de angajatori cu forța de muncă salariată.

Vezi și Peste 30.000 de locuri de muncă sunt disponibile în România. Cele mai căutate meserii