Live

Nicușor Dan salută inițiativa lui Donald Trump privind „Consiliul pentru Pace” și analizează compatibilitatea cu angajamentele României

Data publicării:
Inquam Photos / George Călin

Președintele României, Nicușor Dan, a salutat marți, 20 ianuariee, inițiativa președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, de promovare a păcii și securității internaționale, anunțând totodată demararea unui proces amplu de analiză a implicațiilor noii propuneri asupra angajamentelor internaționale ale statului român.

Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, șeful statului român apreciază eforturile liderului de la Casa Albă de a identifica soluții pentru conflictul din Gaza și pentru alte crize globale majore.

„Președintele Nicușor Dan salută inițiativa președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, privind promovarea păcii și securității internaționale, inclusiv eforturile dedicate identificării unor soluții pentru conflictul din Gaza și pentru alte provocări globale majore”, a transmis Administrația Prezidențială.

Analiză privind compatibilitatea cu obligațiile internaționale

În același timp, președintele României a subliniat că orice eventuală participare la noua inițiativă trebuie evaluată în raport cu angajamentele deja asumate de România pe plan internațional.

Astfel, a fost demarat „un aprofundat proces de analiză a conținutului și implicațiilor Cartei Board of Peace”, în special din perspectiva obligațiilor României în cadrul Organizației Națiunilor Unite (ONU), al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) și al Uniunii Europene.

„Această evaluare are ca obiectiv stabilirea gradului de compatibilitate a noii inițiative cu obligațiile existente ale statului român și identificarea modalităților optime prin care România poate contribui la atingerea obiectivului comun de consolidare a păcii în lume”, se mai arată în comunicat.

Invitația adresată României

Inițiativa lui Donald Trump vizează constituirea unui așa-numit „Consiliu pentru Pace”, din care ar urma să facă parte aproximativ 60 de state. Administrația Prezidențială a confirmat, duminică, primirea scrisorii oficiale prin care președintele american a invitat România să se alăture acestui format.

Donald Trump a prezentat public inițiativa pe platforma sa Truth Social, unde a descris viitorul Consiliu drept „cel mai mare și mai prestigios Consiliu reunit vreodată, în orice moment și în orice loc”.

Deocamdată, autoritățile române nu au anunțat o decizie privind acceptarea invitației, subliniind că analiza este în desfășurare. O eventuală participare a României la Consiliul pentru Pace va depinde de concluziile evaluării și de compatibilitatea inițiativei cu cadrul juridic și diplomatic existent.

Citește și: România analizează aderarea la „Consiliul Păcii” propus de Trump. Decizia, în CSAT. Contribuția se ridică la 1 mld. dolari

Editor : Bianca Bâlu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Te-ar putea interesa și

IRIS2, rețeaua de sateliți a UE, va oferi primele servicii în 2029. Europa vrea independență față de Starlink

Un nou gigant, o nouă rundă de concedieri: Nike dă afară 775 de angajați, pe fondul automatizării și al restructurării operațiunilor

Trump crește tarifele la 25% pentru Coreea de Sud: Nu au ratificat acordurile comerciale în timp util

Bursele internaționale raportează creșteri importante pe fondul măsurilor tarifare luate de administrația Trump