Ungaria va deschide o nouă fabrică de vehicule electrice chinezești la Seghedin

Alexandru Gologan Data publicării:
fabrica byd ungaria
sursa: profimediaimages.ro/

Grupul chinez BYD va investi într-o nouă fabrică de mașini în Ungaria. Producătorul asiatic speră să domine industria europeană a vehiculelor electrice până la sfârșitul deceniului.

Mărcile chineze caută să câștige cota de piață în Europa, pe măsură ce continentul face tranziția către mașini electrice. China este cel mai mare investitor în fabricile europene de baterii, fiind construite în Marea Britanie, Franța, Polonia și Ungaria.

BYD este cel mai mare producător de vehicule electrice din China și la începutul acestui an a depășit Tesla la vânzări. Constructorul chinez are deja o fabrică în orașul Komarom din nord-vestul Ungariei, unde sunt asamblate autobuze electrice. Noua uzină va fi construită în Seghedin, oraș aflat la 30 de kilometri distanță față de granița cu România.

„Vrem să fim cel mai mare vânzător de vehicule electrice din Europa și unul din zece autoturisme din regiune să fie alimentat cu baterii marca BYD până în 2030”, a declarat directorul executiv al diviziei europene a BYD, Michael Shu, pentru Financial Times.

Construcția fabricii va crea mii de locuri de muncă pentru piața locală și totodată va fi una dintre cele mai mari investiții din istoria economică a Ungariei.

„Proiectul va întări poziția economiei maghiare, va consolida bazele creșterii economice pe termen lung și va garanta locul Ungariei în tranziția globală a automobilelor electrice. Această investiție subliniază faptul că Ungaria este lider în revoluția tehnologică”, a declarat pentru Associated Press, ministrul maghiar de externe, Péter Szijjártó.

Decizia BYD de a-și deschide fabrica din Ungaria a venit după 224 de runde de negocieri între companie și guvernul de la Budapesta.