Viitor incert pentru TikTok – interzisă sau scoasă la vânzare

Dragoș Comache Data publicării:
tiktok facebook instagram x
Foto: Profimedia

TikTok e la un pas de a fi interzisă în Statele Unite. Camera Reprezentanților a votat un proiect de lege care îi acordă companiei chineze ByteDance 165 de zile pentru a vinde aplicația sau riscă să fie blocată în magazinele de aplicații din SUA.

Proiectul a fost adoptat cu majoritate covârșitoare în Camera Reprezentanților, fiind votat atât de democrați, cât și de republicani.

Urmează votul în Senat, iar președintele Joe Biden a declarat deja că va promulga legea dacă este aprobată de cele două camere. Se așteaptă însă drumul prin senat să nu fie la fel de lin. Aici, democrații dețin o majoritate fragilă, dar există și senatori republicani care sprijină proiectul.

Legiuitorii americani sunt de mult timp îngrijorați cu privire la influența Chinei asupra TikTok și de posibilitatea sa de a influența opinia publică. De altfel, atât FBI cât și Comisia Federală de Comunicații au avertizat că ByteDance ar putea partaja datele utilizatorilor TikTok, cum ar fi istoricul de navigare pe internet, locația și datele biometrice, cu guvernul chinez.

Asta după ce o lege aprobată de Beijing în 2017 le cere companiilor să ofere guvernului orice date personale relevante pentru securitatea națională a țării.

TikTok a încercat să liniștească autoritățile de reglementare și susține că a luat măsuri pentru a se asigura că datele celor 170 de milioane de utilizatori din SUA nu pot fi accesate de angajații ByteDance din China. Una dintre măsuri a constat în mutarea informațiilor despre utilizatorii din Statele Unite pe serverele Oracle.

Preocupările au crescut la sfârșitul anului trecut, când ByteDance a recunoscut că patru angajați au accesat date despre doi jurnaliști de la Buzzfeed News și The Financial Times în timp ce încercau să descopere sursa unui raport despre companie publicat pe surse de către cele două publicații.

De asemenea, o investigație a Wall Street Journal din ianuarie a arătat că datele utilizatorilor americani sunt în continuare partajate cu ByteDance în China.

Cine ar câștiga dacă TikTok ar fi interzisă în SUA?

Trebuie spus de la început că aceasta este o afacere cu miză mare. TikTok a avut anul trecut venituri de aproape 20 de miliarde de dolari, din care aproape 8,7 miliarde de dolari doar de pe piața americană.

Iar interzicerea sa ar avantaja celelalte platforme de clipuri scurte, în special Reels deținută de Meta, precum și serviciile similare ale YouTube și Snap, potrivit Barron's.

De asemenea, analiștii sunt de părere că și platformele de streaming ar putea beneficia, în condițiile în care utilizatorii vor încerca să-și ocupe altfel cele aproximativ 75 de minute pe care le petrec, în medie, acum pe TikTok.

O astfel de măsură ar înfuria însă Beijingul și ar putea afecta alte companii mari, precum Apple și Tesla, care fac afaceri considerabile în China. De altfel, reprezentanții Ministerului chinez de Externe au spus deja că o eventuală interzicere a TikTok este un act de agresiune care s-ar întoarce împotriva Americii.

Cine ar cumpăra TikTok?

Lista potențialilor pretendenți este mult mai scurtă decât era în 2020, când președintele Donald Trump a încercat să forțeze ByteDance să vândă TikTok unei companii americane.

Atunci candidații au fost Oracle și Microsoft, iar în cele din urmă a câștigat Oracle, care s-a aliat cu Walmart. Înțelegerea nu s-a mai încheiat însă, deoarece o instanță a blocat ordinul lui Trump.

Acum, găsirea unui cumpărător va fi mai dificilă. Anul trecut, TikTok a avut venituri de aproximativ 20 de miliarde de dolari, iar acestea ar putea ajunge la 30 de miliarde de dolari în acest an. Pe baza acestor venituri, experții evaluează platforma socială la mult peste 200 de miliarde de dolari, în vreme ce ByteDance a evaluat-o anterior la 268 de miliarde de dolari, după cum arată BBC.

Suma este imensă și nu este clar dacă vreunul dintre competitori are fonduri pentru a prelua platforma. De altfel, lista fuziunilor și achizițiilor de o asemenea anvergură este extrem de limitată.

În Statele Unite, AOL a plătit 182 de miliarde de dolari – bani împrumutați și acțiuni - pentru Time Warner în 2000, iar cu un an înainte a avut loc cea mai mare achiziție făcută vreodată. Compania britanică de telecomunicații Vodafone a preluat compania germană Mannesmann pentru aproape 203 miliarde de dolari.

Unii dintre potențialii cumpărători evidenți ar putea fi Alphabet, Amazon și Microsoft, arată analiza Barron's. Dar Microsoft este deja o rețea socială - LinkedIn, Alphabet concurează în mod direct cu TikTok prin YouTube Shorts, iar Meta are Reels, platforma de videoclipuri scurte. Astfel, ei vor fi supuși unui control intens din partea autorităților antitrust și pare puțin probabil să reușească să obțină binecuvântarea autorităților.

Analiștii cred că ar putea exista mai mulți potențiali ofertanți, care să includă atât companii de tehnologie, cât și firme de capital privat.

Iar acestea oferte s-ar putea construi în jurul pretendenților din urmă cu patru ani.

Oracle are deja o relație de afaceri cu TikTok. Este furnizorul său de cloud computing, dar nu are experiență în gestionarea afacerilor susținute de publicitate și nici nu are afaceri pentru consumatori. În plus, i-ar fi imposibil să finanțeze singură o achiziție de peste 200 de miliarde de dolari. Compania are doar o fracțiune din numerarul necesar la îndemână. Afacerea nu ar fi ușoară nici pentru Microsoft, care are numerar de aproximativ 81 de miliarde de dolari. Dar ei s-ar putea alia cu alți jucători, așa cum a fost oferta combinată a Oracle cu Walmart data trecută.

Apoi mai e și Apple. Gigantul american nu are o prezență semnificativă în domeniul rețelelor sociale și are nevoie de noi linii de business pentru a crește în continuare. În același timp, compania are buzunare adânci și acces facil la creditare. Dar, pe de altă parte, este bine-cunoscută reticența companiei de a se implica în domeniul publicității țintite, ceea ce ar fi o provocare pentru monetizarea TikTok.

Dar, cheia oricărei tranzacții este accesul la algoritmii TikTok. Tehnologia este controlată de ByteDance și este utilizată și pentru alte produse, inclusiv pentru o platformă separată de clipuri scurte disponibilă doar în China.

În 2020, surse apropiate de ByteDance au arătat că grupul chinez i-a anunțat pe oficialii americani nu transferă și nici nu vinde algoritmul din spatele popularei aplicații. Practic, cine ar fi cumpărat TikTok ar fi trebuit să-și dezvolte propriul algoritm.

Cel mai probabil, situația va fi similară și acum, iar asta i-ar obliga pe potențialii cumpărători să-și reconsidere planurile.