Ministerul Energiei și Transgaz au semnat un parteneriat de milioane. Realizarea gazoductului din Marea Neagră va începe în curând

Redacția Digi Economic Data publicării: Data actualizării:
platforma gaz marea neagra
România are alocat un procent 11,98% din bugetul de peste 15 miliarde de euro al Fondului pentru Modernizare. Sursa: shutterstock.com/

Ministrul Energiei, Sebastian-Ioan Burduja, şi directorul general al Transgaz, Ion Sterian, au semnat contractele de finanţare, în valoare de 93,58 milioane de euro, pentru realizarea conductelor de transport gaze naturale Marea Neagră - Podişor şi Gherceşti - Jitaru, relatează Agerpres.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Energiei, în baza Deciziei CE nr. C(2023) 3643 final din data de 30.05.2023, s-a acordat finanţare din Fondul pentru Modernizare pentru cele două proiecte în valoare totală nerambursabilă de 93.582.770 euro. Pentru realizarea conductei de transport gaze naturale Marea Neagră - Podişor s-a alocat suma de 85,544 milioane de euro, iar pentru conducta de transport gaze naturale Gherceşti - Jitaru, inclusiv alimentarea cu energie electrică, protecţie catodică şi fibră optică, 8,038 milioane de euro.

"În contextul geopolitic pe care îl traversăm, este vital ca proiectele de întărire a infrastructurii de transport gaze naturale (hydrogen ready) să obţină finanţarea alocată României. Am spus încă de la preluarea mandatului că am trei priorităţi: investiţii, investiţii, investiţii. Aceste contracte finanţate din Fondul pentru Modernizare reprezintă încă o etapă în atingerea priorităţilor enunţate. Contractele de finanţare semnate sunt esenţiale pentru transportul viitor al gazelor naturale din Neptun Deep, ceea ce îi va configura României nu numai statutul de independenţă energetică, ci şi acela de principal producător de gaze naturale din UE. Voi sprijini Transgaz şi de acum încolo în demersurile pentru obţinerea finanţărilor nerambursabile şi a altor tipuri de finanţare pentru proiectele de investiţii pe care compania le are în vedere", a declarat Burduja.

Beneficiile finanţării şi realizării acestor proiecte de investiţii sunt:

  1. asigurarea securităţii energetice pe plan european şi naţional, prin întărirea infrastructurii de transport gaze naturale, asigurarea unor volume suplimentare de transport, precum şi diversificarea surselor de energie prin preluarea gazelor naturale din zona de extracţie a bazinului Mării Negre;
  2. alimentarea cu gaze naturale a unităţilor administrativ - teritoriale de pe traseul pe care noua infrastructură o traversează, implicit creşterea standardului de viaţă a românilor;
  3. sprijin pentru mediul economic, prin crearea infrastructurii necesare pentru dezvoltarea de noi capacităţi de producţie energie electrică din gaze naturale, aspect generator atât de noi locuri de muncă, cât şi de dezvoltare economică la nivel naţional şi regional.