O alunecare de teren a provocat dezastru la o mină de aur din Turcia. Nouă mineri sunt dispăruți

Redacția Digi Economic Data publicării: Data actualizării:
mina turcia
sursa: profimediaimages.ro/

Cel puţin nouă persoane au rămas blocate într-o mină de aur din provincia Erzincan situată în nord-vestul Turciei după ce o movilă de pământ care ar putea fi contaminată cu cianură s-a desprins marţi şi a luat-o la vale, au anunţat autorităţile turce, relatează Agerpres.

Alunecarea de teren s-a produs în jurul orei locale 14:00 (11:00 GMT) în Ilic, în provincia Erzincan, iar agenţia de stat pentru gestionarea dezastrelor Afad a anunţat că au fost mobilizate echipe de intervenţie din oraşele învecinate.

"Nu sunt veşti despre nouă mineri. O operaţiune de salvare este în curs de desfăşurare, cu o echipă de 400 de persoane", a declarat ministrul turc de Interne Ali Yerlikaya la postul public TRT Haber.

"Este vorba despre o alunecare a unei movile formate dintr-un morman de pământ scos din mină", a precizat ministrul.

Pământul care s-a prăbuşit ar putea conţine cianură folosită pentru extragerea aurului, a avertizat un sindicat minier.

"Salvarea minerilor ar putea dura mult timp din cauza solului care conţine cianură", a indicat Basaran Aksu de la sindicatul Bagimsiz Maden Is.

"În acest moment, nu se pune problema unei scurgeri în Eufrat", fluviul care traversează provincia Erzincan, a declarat guvernatorul Hamza Aydogdu.

Ministerul Mediului a anunţat la rândul său că au fost luate măsuri pentru "prevenirea scurgerii materialelor în Eufrat".

Potrivit primelor imagini difuzate de presa turcă, o movilă de pământ s-a prăbuşit în câteva secunde şi a alunecat ca un flux de lavă într-o vale, acoperind o suprafaţă extinsă.

Mina, care are 667 de mineri angajaţi, a fost anterior implicată într-un caz de scurgere de cianură, în 2022, ceea ce a determinat autorităţile să-i suspende temporar activitatea.

Cu toate acestea, mina s-a redeschis după ce a fost achitată o amendă, provocând proteste din partea opoziţiei turce.

"În pofida scurgerii de cianură, permisul minei nu a fost retras, iar capacitatea acesteia a fost mărită. Societatea a beneficiat de protecţie legală (...). Toate acestea au deschis calea spre dezastru", a declarat Colegiul Medicilor din Turcia.

Alunecările de teren sau prăbuşirea minelor sunt evenimente relativ frecvente în unele regiuni ale Turciei. Un număr de 42 de mineri şi-au pierdut viaţa în urma unei explozii survenite în 2022 la Amasra, în nordul ţării.