Galerie foto: 400 de morți în inundațiile istorice din Africa de Sud. Prin mormanele de noroi, oamenii încă își caută rudele: "Săpăm până-i găsim"

Peste 400 de oameni au murit în urma celor mai grave inundaţii produse vreodată în Africa de Sud. Ploile torenţiale căzute în ultimele zile pe coasta estică au atins un nivel fără precedent în mai bine de 60 de ani. Inundațiile au lăsat în urmă peisaje devastate, în timp ce morgile orașelor afectate se confruntă cu un aflux de cadavre. Oamenii continuă să caute disperați rudele pierdute, dar speranțele de a-i găsi în viață sunt tot mai reduse.