Galerie foto: Papa Francisc a ajuns la Budapesta pentru o vizită de trei zile în Ungaria. Suveranul Pontif se va întâlni cu Viktor Orban

Papa Francisc a sosit vineri dimineaţa în Ungaria pentru o vizită de trei zile pe parcursul căreia are prevăzute, între altele, convorbiri cu premierul Viktor Orban şi care are loc în umbra războiului din Ucraina, precum şi a dezbaterilor cu privire la migraţie, informează AFP, potrivit Agerpres.