Imobiliarium: Segmentul de locuințe cunoaște scăderi de prețuri

Data actualizării: Data publicării:
Imobiliarium 5 (1)

Piața imobiliară locală prezintă, în prima parte a acestui an, schimbări în privința prețurilor, ofertelor de beneficii, respectiv tendințelor la achiziție a locuințelor. Pe de altă parte, specialiștii Imobiliarium, expoziția imobiliară cu cel mai mare număr de dezvoltatori – expozanți, subliniază faptul că scăderile de prețuri din această perioadă reprezintă doar o ajustare la cerere, iar această situație nu se va transforma într-o tendință pe termen lung.

Articol susținut de Imobiliarium

„Rapoartele și analizele noastre de piață, realizate atât prin comunicarea cu furnizorii prezenți la stand, cât și prin feedback-ul clienților care ajung la târg, peste 5000 de participați/ediție, ne ajută să creionăm în timp real o imagine a raportului între cerere și ofertă. Astfel, estimăm că pe termen scurt și mediu piața va cunoaște ușoare scăderi de prețuri, iar în contextul în care avem deja cel mai mare volum de locuințe din ultimii an și observăm cererea temperată a cumpărătorilor, putem spune că ediția Imobiliarium din 17 -19 mai se anunță mult mai interesantă decât cea din toamna anului trecut. Pe de altă parte, aceste schimbări nu sunt majore și pe termen lung, ceea ce face din 2019 un an bun pentru achiziții.”, a declarat Adrian Stănescu, Project Manager Imobiliarium.

În București, scăderile de prețuri se situează între 2 și 5%, în anumite sectoare. De la începutul acestui an se observă cu precădere o scădere în zona de luxury și segmentele care depășesc categoria de mijloc, așadar zonele care se prezintă cu o ofertă mai atractivă ediția aceasta sunt cele din Nord - sectorul 1, 2 si 3, precum și zona adiacentă Ilfov.

Unul dintre motivele determinante ar fi cumpătarea cumpărătorului de a investi bugete mari, în contextul în care numeroase proiecte deja construite se încadrează în zona boutique, premium, luxury. De asemenea, potrivit specialiștilor, se observă tendința de revenire cât mai aproape de oraș, de centru.

Ca o contrapondere, în ediția următoare a Imobiliarium din 17 -19 mai va exista o ofertă semnificativă de soluții de case (pe structura ușoară metalică, lemn, active, pasive etc.). Spre exemplu, cele pe structură ușoară pot fi o variantă adecvată pentru cei care au găsit terenul potrivit și doresc să achiziționeze o soluție standardizată care să le ofere nevoia de intimitate, spațiu și design la un preț atractiv. Totodată, în ciuda tendinței actuale a pieței, oferta de extra beneficii este semnificativă și apare sub formă de discounturi, dar și sub formă fizică, precum mobilier, loc de parcare, curte etc..

Potrivit reprezentanților Imobiliarium, aceste schimbări nu reprezintă o certitudine a scăderii prețurilor pe termen lung, ci mai mult o ajustare a acestora la cererea existentă. În prezent, prețurile – mai ales în zona low-medium budget - prezintă o marjă mică, iar costurile de construcție - materiale, forță de munca etc. - sunt în creștere. Astfel, în cazul în care cererea nu va suplini prin volumul de achiziții aceste costuri și pe termen mediu se va ajunge la o ofertă rezidențială limitată, prețurile vor cunoaște noi scumpiri. Așadar, conform preconizărilor specialiștilor, pentru cei care își asumă eventualele schimbări la nivel micro și macroeconomic, anul 2019 reprezintă unul bun pentru achiziții imobiliare.

Următoare ediție a Imobiliarium, care va avea loc între 17-19 mai, în incinta parcării BricoDepot Băneasa, va pune la dispoziția vizitatorilor o ofertă de peste 22.000 de locuințe, încadrate în aproximativ 90 de ansambluri rezidențiale și cumulând peste 1.200.000 de mp utili de vânzare într-un singur loc. În total, își vor prezenta oferta circa 65 de dezvoltatori.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri