FOTO Nouă câini şi o pisică, găsiţi în condiţii îngrozitoare într-un apartament din Bragadiru. Puii urmau să fie vânduţi pe internet

Data actualizării: Data publicării:
caini
Poliţiştii din Ilfov au deschis un dosar penal pentru cruzimi faţă de animale, după ce au găsit mai mulţi câini şi o pisică într-un apartament din Bragadiru. Foto: IPJ Ilfov

Poliţiştii din Ilfov au deschis un dosar penal pentru cruzimi faţă de animale, după ce au găsit mai mulţi câini şi o pisică într-un apartament din Bragadiru. Mirosul insuportabil şi gălăgia i-au făcut pe vecini să sune la 112. Locuinţa fusese închiriată de o femeie, pe care vecinii nu au mai văzut-o de şapte zile.

Poliţiştii din Ilfov au deschis un dosar penal pentru cruzimi faţă de animale, după ce au găsit mai mulţi câini şi o pisică într-un apartament din Bragadiru. Foto: IPJ Ilfov
Poliţiştii din Ilfov au deschis un dosar penal pentru cruzimi faţă de animale, după ce au găsit mai mulţi câini şi o pisică într-un apartament din Bragadiru. Foto: IPJ Ilfov



”La data de 9 martie a.c., Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov a fost sesizat de către un bărbat care reclama un disconfort olfactiv, provenit din interiorul unui apartament, din Bragadiru, închiriat unei femei, de 48 de ani, care nu a mai fost vazută de aproximativ 7 zile. La faţa locului, poliţiştii au descoperit 9 exemplare canine (4 pui şi 5 adulţi) ce prezentau aspecte fenotipice, asemănătoare rasei Bichon, precum şi un exemplar felin, toate erau ţinute în condiţii insalubre, neavând asigurate condiţiile de bunăstare animală (apă, hrană, îngrijire medicală), fiind închise în apartament şi fără posibilitatea de a ieşi”, a transmis, marţi, IPJ Ilfov.

Sursa citată de News.ro a precizat că poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor Ilfov au deschis dosar de urmărire penală, în care efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de cruzimi faţă de animale.

Protecţia Animalelor Ilfov a transmis că mizeria şi mirosul din locuinţă erau greu de descris în cuvinte.

”Vecinii au sunat la 112 pentru că nu mai suportau mirosul de pe scară şi gălăgia. Proprietarul a închiriat apartamentul unei doamne. Această doamnă, la momentul închirierii, avea doi câini. Când am intrat noi în apartament, cu poliţiştii şi criminaliştii, erau 9 câini, dintre care 4 pui de 6 săptămâni, şi o pisică. Avem toate motivele să credem că vorbim şi de o înmulţire ilegală şi că puii urmau să fie vânduţi pe internet”, a transmis organizaţia.

Potrivit acesteia, animalele sunt pline de purici, de căpuşe, sunt rahitice şi anemice.

”Facem tot ce putem să le salvăm. Nici de data asta, nu am făcut nimic singuri. Asociaţia NobodyDogs Rescue a preluat animalele, iar Gabi Preda, un om dedicat salvării animalelor, ne-a ajutat efectiv la intervenţia din teren. Poliţia şi-a făcut exemplar treaba. Cercetările continuă, evident, pentru că s-a deschis dosar penal. Tragem un semnal de alarmă: În România, apetitul pentru bichoni e efectiv bolnăvicios”, a mai transmis organizaţia.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri