BACĂU. Azi va fi anunţat rezultatul anchetei privind copilul legat de pat la Spitalul Judeţean

Data publicării:
Copil legat de pat 5512765-Mediafax Foto-Ciprian Sterian

Managerul spitalului spune că a cumpărat două hamuri, din cauza lipsei acute de personal medical. În prezent, la secţia de pediatrie sunt internaţi 44 de pacienţi, de care se ocupă doua asistente medicale şi două infirmiere, deşi ar fi trebuit să fie un asistent la 10 pacienţi. Cadrele medicale susţin că micuţii sunt legaţi de pat doar în cazuri izolate, pentru a nu se răni sau când nu pot fi supravegheaţi.

Astăzi, la ora 12.00, Consiliul Judeţean Bacău şi Direcţia de Sănătate Publică vor face publice rezultatele preliminare ale anchetei.

Între timp, cele şase saloane ale Secţiei de Pediatrie au fost închise, dupa ce inspectorii de sănătate au descoperit igrasie, faianţă spartă, saltele şi mobilier vechi, precum şi grupuri sanitare mizere. Spitalul Judeţean Bacău are la dispoziţie 72 de ore pentru a face reparaţiile necesare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri