Bilanț. Bani prea puțini pentru Sănătate

Data publicării:
hol spital-2

Începutul anului aducea prima tăiere a fondurilor. Ministrul Sănătăţii a decis ca spitalele private să primească mai puţini bani de la bugetul Caselor de Asigurări de Sănătate. Ulterior, li s-a permis clinicilor private să încheie contracte de finanţare, însă într-un cadru limitat.

O lovitură au primit şi serviciile de ambulanţă. În 2013, bugetul a fost redus iniţial de la 636 de milioane de lei, la 477 de milioane.

Măsura „se răsfrânge asupra pacienților, pentru că va crește timpul de reacție, ceea ce nu ajută deloc și Doamne ferește să se ajungă la alte situații, pierderi de vieți omenești”, spunea atunci Gheorghe Chiş, preşedintele Federaţiei Ambulanţa.

În urma informaţiilor difuzate de Digi24, Ministerul Sănătăţii a decis, chiar a doua zi, să reîntregească bugetul serviciilor de ambulanţă, astfel încât acestea să poată funcţiona normal până la sfârşitul anului.

Dar nu erau singurele tăieri. Bolnavii de tuberculoză şi cei infectaţi cu HIV au fost şi ei afectaţi de tăierile bugetare. Au primit doar un sfert din necesarul de fonduri. Abia luna aceasta, Ministerul Sănătăţii a decis o suplimentare a bugetului cu 17 milioane de lei.

Și bebeluşii au avut de suferit de pe urma bugetului mic, în special cei care ar trebui testaţi din primele luni de viaţă pentru ca surditatea să fie depistată. Anul acesta s-au dat mai puţini bani şi pentru acest program.

Problemele nu s-au oprit aici. Un vaccin vital nu se mai găseşte de aproape jumătate de an în maternităţile sau farmaciile din Craiova. Este vorba despre vaccinul necesar femeilor care au RH negativ. Dacă acestea sunt la a doua sarcină, riscă să facă avort spontan în cazul în care nu primesc serul. De asemenea, potrivit medicilor, daca vaccinul nu este administrat la timp, copilul s-ar putea naşte cu boli grave.

După atâtea probleme şi tăieri, medicii au anunţat că vor începe protestele. Colegiul Medicilor cere dublarea salariilor rezidenţilor. Un medic tânăr poate avea un salariu de doar 800 de lei, iar un specialist câştigă puţin peste 2000 de lei.

Acum, după şase luni, ministrul anunţă finalizarea marilor sale proiecte de reformă - statutul spitalelor, salarizerea medicilor şi chiar pachetul minim de servicii.

„În acest moment suntem pe finalul realizării principalelor proiecte ale reformei, dar tot ceea ce ne dorim este ca începutul toamnei să ne găsească cu proiectele gata să fie duse la aprobare, fie în Guvern, fie în Parlament”, spune ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu.

Aceste proiecte ar urma să intre în dezbatere publică de săptămâna viiitoare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri