Cum poate fi îngrijită o persoană cu demenţă

Data publicării:
batrani


Demenţa reprezintă pierderea capacităţilor cognitive şi poate apărea odată cu vârsta a treia. Primul simptom este pierderea memoriei. Pentru o persoană diagnosticată cu această boală, cea mai importantă este susţinerea familiei, spun specialiştii.

O astfel de persoană are nevoie de suport emoţional pentru că se va simţi vinovată, se va simţi o povară pe umerii celorlalţi şi are nevoie să fie susţinută şi să fie încurajată să depăşească aceste etape de familiarizare cu boala”, spune Monica Burcea, psiholog.

„Dacă găsesc un astfel de mediu cu o încărcătură emoţională pozitivă, care îi sprijină, care îi înţelege că au probleme, ei au mai bune performanţe cognitive faţă de cei care nu au un astfel de mediu. De aceea, este esenţial ca pacienţii cu astfel de boli să nu stea singuri”, este de părere conferenţiar doctor Gabriel Prada, medic primar geriatrie și gerontologie.

Pentru a încetini evoluţia bolii, este important ca aceşti pacienţi să ducă o viaţă activă.

Să rugăm pacientul să urmărească emisiuni la televizor, să discutăm cu pacientul respectiv, să vedem ce a înţeles, ce a reţinut, sau să citească un fragment dintr-un articol, să vedem ce a reţinut, să memoreze câteva versuri dintr-o poezie, să rezolve un rebus”, explică doctor Gabriel Prada.

De multe ori însă, îngrijirea unei astfel de persoane este extrem de solicitantă. Iar mulţi membri ai familiei se pot confrunta, la rândul lor, cu suprasolicitare sau chiar depresie.

Atunci când propriul părinte nu te mai recunoaşte este o situaţie delicată, care îi pune pe aparţinători în postura de a se simţi trădaţi, abandonaţi, neajutoraţi şi de a nu şti ce să facă. Este foarte important ca, în momentele în care ei cedează sau nu mai fac faţă, să apeleze la ajutor specializat: la un terapeut sau la o persoană care ştie despre ce este vorba”, a afirmat psihologul Monica Burcea.

În România există aproximativ 200.000 de cazuri de demenţă, din care diagnosticate şi tratate sunt doar 10%-15%, comparativ cu 50-60% în alte ţări.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Putin nu a greșit atât de mult. Ne urăsc cu adevărat". Rușii fugiți de frica războiului se întorc și ajută...
Digi FM
Rețeta specială de sarmale a Nadiei Comăneci. Ce bucate tradiționale face fosta gimnastă de Paște: „Am...
Pro FM
Fanii, îngrijorați. Britney Spears, implicată într-un incident ce aduce aminte de momentul 2007. Paramedicii...
Film Now
Adevărul despre viața lui Johnny Depp, la aproape doi ani de la procesul cu Amber Heard: „Nu există...
Adevarul
Locul fascinant de la malul Dunării care atrage ca un magnet turiștii: „Atâția bujori înfloriți nu am văzut...
Newsweek
De unde vine expresia „pe vremea lui Pazvante Chioru"? Ce înseamnă? Legătura cu haiducul Iancu Jianu
Digi FM
Mihai Mărgineanu, șocat de ce a văzut în Vama Veche, în mini-vacanța de 1 Mai: „Voi știți ce mai fac copiii...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Christian Bale, o nouă transformare radicală. Actorul, de nerecunoscut pe platourile de filmare de la „The...