Economii în spitale. 300 de boli vor fi tratate doar în ambulatoriu

Data publicării:
spital pacienti

Maria Ciortan suferă de hipertensiune arterială, boală cronică de rinichi şi diabet zaharat. Adică trei din cele cinci boli cronice pentru care Ministerul Sănătăţii consideră că este suficientă monitorizarea de către medicul de familie. Se gândeşte cu teamă la ce va urma, mai ales că încă de acum aşteaptă ore în şir pentru un consult în policlinică.

A trebuit să aştept de la 8 dimineaţa până la ora 4.20, după amiaza. Şi eu care nu mănânc, aştept, poate trebuie o analiză făcută”, spune ea.

Oamenii cred că, după ce intră în vigoare noul contract-cadru, policlinicile vor deveni şi mai aglomerate. Orele de stat la coadă pentru un consult se vor înmulţi. Şi nici nu speră că se va schimba ceva în finanţarea laboratoarelor, pentru ca să nu-şi mai plătească analizele pe care statul le promite gratuite.

A trebuit să plătesc totul, absolut totul, nimeni nu te întreabă dacă ai bani, dacă n-ai bani, poţi să traiesti sau nu”, spune o pacientă.

Ministerul Sănătăţii vrea să taie din cheltuielile spitalelor şi a făcut o listă cu 300 de afecţiuni care vor putea fi tratate doar în ambulatoriu. Conducerea spitalului judeţean din Timişoara ia în calcul transferul unor medici din spital în policlinică, tocmai pentru a face faţă numărului mai mare de pacienţi.

SINCRON - 00:10:55:05 -00:11:08:20 „În contextul negocierilor, sperăm să putem contracta atâta activitate în ambulator, câtă putem să acoperim pentru toate necesităţile pacienţilor”, spune Florin Bîrsăşteanu managerul Spitalului Judeţean din Timişoara.

Preşedintele Asociaţiei Alianţa Pacienţilor cu Boli Cronice susţine că măsurile ministerului nu vor reduce aglomeraţia din spitale.

Cozile nu vor dispărea şi iar am pus carul în faţa boilor, deoarece trebuia să facem o strategie solidă cu o normare a sistemului sanitar corespunzătoare”, spune Cezar Irimia, preşedintele APCR.

Lista celor 300 de afecţiuni care urmează sa fie tratate doar în ambulatoriu nu a fost înca anunţată de Ministerul Sănătaţii. Noul contract-cadru privind asistenţa medicală şi pachetul de bază urmează să intre în vigoare de la 1 iunie şi va fi valabil timp de doi ani.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri