Sari la conținut

Raport: 60% dintre gravide nu merg la medic în timpul sarcinii

Teoretic, controlul medical este oferit gratuit femeilor însărcinate. Practic însă, „oferta” statului român durează doar câteva zile la început de lună. În restul lunii, viitoarele mame trebuie să plătească toate serviciile medicale. Aşa se face că cele mai multe nasc prematur, iar România se află de multă vreme în topul morţii infaltile la nivel european.

Mariana Bâliş are 29 de ani şi este însărcinată în opt luni şi jumătate. Este pentru prima dată când a ajuns la spital în timpul acestei sarcini, cu doar câteva zile înainte de termen.

Mai am acasă încă trei copii şi la analize nu am fost din lipsă de bani”, spune femeia.

Pe parcursul primelor două sarcini a fost de mai multe ori la control. Acum însă spune că nici timpul şi nici grija pentru copiii de acasă n-au lăsat-o să meargă la un consult medical.

De unde stau eu, din satul nostru, până în comuna Lipova este un pic de distanţă”, adaugă Mariana Bâliş.

Alte oraşe, aceeaşi situaţie. La 28 de ani, Petronela mai are cinci copii acasă. Trăieşte doar din alocaţia lor, adică 360 de lei pe lună.

M-am învăţat, ştiu că nu e chiar cine ştie ce. Nu e primul”, spune ea.

Specialiştii spun că femeile însărcinate ar trebui să facă cel puţin opt controale ginecologice începând chiar din primul trimestru de sarcină.

Multe femei nu sunt informate că acest control este gratuit şi obligatoriu acordat de către stat. Nu le informează nimeni”, spune Gabriela Alexandrescu, preşedintele Asociaţiei „Salvaţi Copiii”.

Gratuitatea oferită de statul român, însă, durează doar câteva zile, la începutul fiecărei luni, în funcţie de cât de repede se termină banii alocaţi de casa de asigurări.

Există o problemă de accesibilitate a serviciilor gratuite care întotdeauna are o limitare în timp în funcţie de banii alocaţi şi o parte din ele nu ajung în zilele în care analizele sunt gratuite”, spune Gabriela Zoican, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bacău.

Medicii avertizează că de multe ori femeile care au sarcină cu risc se duc în ultima clipă la maternitate. Acolo însă, de multe ori nu găsesc echipamentele sau medicii care să le salveze copiii. Aşa se face că România rămâne ţara europeană cu cea mai mare rată a mortalităţii infantile, dublă faţă de media Uniunii Europene.

Etichete: copii , raport , medic , video , gravide , analize , salvati copiii , saracie

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale