Salmonela, pericolul din alimente. Bacteria poate provoca infecții grave ale sângelui

Data publicării:
pui-3

Doctorii sfătuiesc să preparați carnea la temperaturi de peste 60 de grade. Anul acesta, faţă de 2012, numărul îmbolnăvirilor cu salmonela a fost mult mai mare – 1.100, faţă de mai puţin de 800.

Salmonela este cu atât mai greu de depistat în produsele pe care le găsim la raft, cu cât carnea, ouăle sau legumele contaminate arată normal şi nu au niciun miros specific. Dar bacteria poate fi prezentă. Din 2.000 de tipuri de salmonela descoprite de medici, una dintre ele - Salmonela Enteritis - cea descoperită şi în carnea de pui din România, este cea care declanşează cele mai multe îmbolnăviri.

„Salmonela nu se poate eradica, deci circulația este așa de mare, încât trebuie măsuri de control stricte care să prevină îmbolnăvirile”, spune conf. dr. Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie.

Primele simptome apar la 12-36 de ore de la consumul alimentelor contaminate. Printre acestea: febră, diaree, dureri abdominale, greaţă şi vărsături. Simptomele durează câteva zile şi trec de la sine. Dacă boala apare la persoane în vârstă sau la copii, se poate ajunge la forme severe.

„Boala poate avea şi forme uşoare dar poate avea şi forme grave cu dureri abdominale importante cu fenomene de greaţă, tulburări de tranzit care pot aduce bolnavul la un moment dat până în şoc septic”, avertizează prof. dr. Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase Iaşi.

După tratarea salmonelozei, medicii au constatat că în 10% dintre cazuri apar inflamaţii ale articulațiilor. Boala se numeşte artită reactivă, poate dura luni sau chiar ani, şi se poate transforma în artită cronică. Prevenirea îmbolnăvirilor prin produsele cumpărate din magazine ţine doar de modul în care pregătim mâncarea. De aceea, trebuie să evitați carnea crudă, ouă insuficient gătite sau legumele nespălate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum speli o pilotă din puf acasă fără să o strici. Metoda folosită de hoteluri
Digi FM
Dan Negru nu a avut niciodată prieteni la serviciu. Prezentatorul TV rupe tăcerea
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Celia a divorțat după 13 ani de căsnicie: „Am încercat să fiu de casă, dar m-am pierdut pe mine”
Film Now
Teyana Taylor, după ce a fost criticată pentru reacțiile entuziaste de la Oscar 2026, deși a ratat premiul...
Adevarul
„Nici măcar nu ne-au văzut dronele”. Cum au învins ucrainenii forțele NATO, în timpul unor exerciții militare...
Newsweek
Ministrul muncii, mesaj pentru 2.800.000 pensionari. Avem 1.000.000.000 lei în plus pentru pensii în aprilie
Digi FM
Marius Lulea, despre ruptura de George Simion și un posibil atac al Rusiei: „O națiune mică nu trebuie să...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Când este echinocțiul de primăvară 2026. De ce ziua nu este, totuși, perfect egală cu noaptea
Digi Animal World
Motivul pentru care câinii își înclină capul când vorbești cu ei. Explicația oferită de un medic veterinar
Film Now
Adevărul din spatele rochiei extravagante purtate de Demi Moore la Premiile Oscar. Apariția actriței a...
UTV
Megan Fox a întors toate privirile la petrecerea premiilor Oscar 2026