Sari la conținut

Castelul Corvinilor din Hunedoara, o lume de basm

Domnițe, cavaleri și personaje desprinse dintr-o epocă demult apusă au prins viață la Castelul Corvinilor din Hunedoara. Aici a început vineri cea de-a doua ediție a Carnavalului Medieval. Pentru trei zile, tradițiile, legendele, arta și gastronomia secolului XV vor însufleți locul.

Pe toată perioada carnavalului vor fi trupe de muzică care vor concerta, de muzică medievală. Cireașa de pe tort este spectacolul de sâmbătă seara, unde 60 de actori, 10 cai și vreo 100 de figuranți vor replica o pagină din istoria lui Ioan de Hunedoara”, spune Sorin Tinca, directorul Castelului.

Iancu de Hunedoara este una dintre figurile marcante ale istoriei medievale din Transilvania. Apărător de seamă al creștinismului din acea perioadă, voievodul rămâne cel mai important proprietar al castelului de la Hunedoara. În perioada sa, construcția se dezvoltă și este modernizată după standardele vremurilor.

După ce este numit guvernator al Ungariei, bineînțeles, Ioan de Hunedoara renunță la construcțiile militare și apar primele construcții civile și religioase cum sunt: capele, o frumoasă construcție gotică și cea mai frumoasă clădire sau aripă a castelului, este vorba de palatul mare, format din două săli de recepție suprapuse, avem Sala Cavalerilor și sus la etaj avem Sala Dietei”, explică muzeograful Cristian Roman.

După apusul familiei Huniazilor, castelul ajunge în proprietatea altor nobili. Distrus în câteva rânduri de incendii, măcinat de nepăsarea autorităților din perioada comunistă, Castelul Corvinilor reușește cumva să rămână intact, bine ancorat în istorie.

Acum zece ani, la inițiativa unor studenți, a fost înființat Ordinul Cavalerilor de Hunedoara.

Scopul a fost de a reînvia istoria națională, respectiv de a anima castelul, de a reînvia istoria castelului. Învățăm tinerii și aplicăm etica și conduita în societate, nu numai la castel, în evul mediul, ci și în civilie, cum spunem noi, acasă. Am creat o școală de luptă medievală, de dansuri, gastronomie, și în mare parte cam așa trăim, adică ne-am înființat ca să slujim cu credință acest castel”, spune Daniel Șerban, președintele Ordinului Cavalerilor de Hunedoara.

Spre încântarea turiștilor, tineri îmbrăcați în costume medievale încearcă zilnic să recreeze atmosfera timpurilor în care domnițele, cavalerii sau arcașii erau parte a vieții de la castel.

În ultimii doi ani, Castelul Corvinilor, ca obiectiv turistic a cunoscut o revigorare fără precedent. Turiști din lumea întreagă vin aici, fascinați de legende și povești.

În ceea ce privește cazarea, turiștii care ajung în zonă au la dispoziție o gamă largă de oferte: hoteluri, pensiuni și vile. Prețul unei nopți de cazare variază în funcție de servicii și facilități.

Etichete: turism , video , Hunedoara , basm , catselul corvinilor

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale