Concedii pe ultima sută de metri. Un sejur de cinci nopți în Grecia costă 160 de euro

Data publicării:
litoralul bulgar mfax-4

Şi vara această găsim cele mai bune oferte pe litoralul bulgar. Un sejur de cinci nopţi în Albena la un hotel de trei stele cu totul inclus costă 177 euro. Preţul este cu 90 de euro mai mic decât în mod normal, însă trebuie să fiţi pregătiţi să plecaţi în vacanţă peste cinci zile. Înseamnă aproximativ 36 de euro pe noapte pentru camera respectivă, la care se mai adaugă costul transportului, de 50 de euro.

Oferte pe ultima sută de metri găsiţi şi pentru Grecia. Un sejur de cinci nopţi costă 160 de euro de persoană, la un hotel de trei stele. Pentru aceşti bani veţi primi însă doar micul dejun. Practic, veţi mai cheltui în plus şi pentru celelalte mese, dar şi pentru distracţie. Nici transportul nu este inclus în ofertă, însă veţi putea să-l plătiţi din reducerea de 120 de euro făcută de agenţie.

Cei care preferă litoralul românesc al Mării Negre vor plăti 90 de euro pentru un sejur de şase nopţi la trei stele, în Mamaia. În aceşti bani nu este însă inclus nici micul dejun sau transportul. Reducerea pentru acest pachet turistic este de doar 30 de euro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Petre Roman, de nerecunoscut! Fostul premier pare că a renunţat, nu l-ai mai văzut aşa. A fost surprins pe...
Digi FM
Ea e tânăra devenită virală pe TikTok după ce a început să poarte un porumbel în geantă: „L-am domesticit, îl...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Rihanna, diva care își alege singură cartofii și ceapa verde. Cu ochelari de soare și geantă pe braț, a...
Film Now
Suma donată de Steven Spielberg pentru a ajuta familia lui James Van Der Beek. Actorul era tatăl a șase copii
Adevarul
Medicamentele care vor fi retrase de pe piața din UE din cauza riscurilor pentru creier
Newsweek
Ce bani pierzi la pensie în 2026 dacă ai între 1.200 lei și 6.000 lei? Toți pensionarii afectați. Anunț BNR
Digi FM
Alex Bogdan și Cătălina Mihai, dezvăluiri fără filtre: „Ne-am cunoscut direct în pielea goală!”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Riscul de Alzheimer, redus cu aproape 40% printr-un obicei simplu practicat toată viața
Digi Animal World
Rase de câini cu cea mai scurtă durată de viață. Una dintre ele adesea nu ajunge nici la 5 ani
Film Now
Jane Seymour împlinește 75 de ani și e superbă. Timpul trece frumos pentru ea: siluetă impecabilă, iubire...
UTV
Jennifer Lopez a încins Instagramul la 56 de ani. Ținuta din sala de sport a stârnit valuri de reacții online