Premiile Oscar vor avea o nouă categorie

Data actualizării: Data publicării:
Premii Oscar GettyImages-139778756

Academia Americană de Film a anunțat miercuri că introduce o nouă categorie de premii Oscar: pentru rezultate remarcabile a filmelor populare la public.

statueta oscar getty
Foto: Guliver/GettyImages

Aceasta este doar una dintre cele trei modificări importante adoptate de consiliul director al Academiei Americane de Film, relatează BBC.

Noua categorie reprezintă de fapt o garanție că filmele cu priză la public și cu mari încasări, dar mai puțin agreate de critici, vor avea șanse mai mari să câștige un premiu Oscar.

BBC precizează că filmul cu super-eroi Pantera Neagră se numără printre peliculele care vor avea șanse la celebra statuetă.

Deocamdată e neclar dacă modificările vor intra în vigoare la ceremonia premiilor Oscar din februarie 2019.

De asemenea, AAF a stabilit o dată mai avansată pentru ceremonia din 2020 și va scurta difuzarea TV la trei ore pentru a o face „mai accesibilă publicului din întreaga lume”. Așadar, pentru a desemna cele 24 de statuete, unele categorii vor fi prezentate în pauzele publicitare, iar momentele importante vor fi editate și difuzate ulterior în cadrul ceremoniei.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu, șocat de ce a văzut în Vama Veche, în mini-vacanța de 1 Mai: „Voi știți ce mai fac copiii...
Pro FM
Piesa "Water" a făcut-o celebră, nisipul a îmbrăcat-o la Met Gala. Tayla, luată pe sus de 4 bărbați și cărată...
Film Now
Filmul care dă startul sezonului cinematografic de vară cu un debut dezamăgitor: 28 de milioane de dolari, în...
Adevarul
Povestea unei fotografii tulburătoare din vreme de război. De ce erau așezați copiii „în poziția de rugăciune"
Newsweek
VIDEO Putin, umilit în Marea Neagră. Momentul când o dronă ucraineană distruge o navă de atac rusă
Digi FM
Reacţia unei tinere din Cuba când a ajuns prima dată în România: "Am crezut că acolo mor"
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Demi Moore, răvășitoare la MET Gala 2024, într-o rochie cu un croi extravagant. Actrița, prima persoană care...