Pesimismul este o trăsătură de personalitate care ține de un anumit stil explicativ, mod de interpretare a vieții noastre și a realității sociale. Astăzi, din perspectivă sociologică, pesimismul are și concepte conexe cum ar fi cel de satisfacție a vieții (life satisfaction) sau bunăstare subiectivă (subjective well-being), dar relația dintre aceste concepte și cele de pesimism sau optimism nu sunt lipsite de ambiguități și controverse.
Modul în care oamenii își evaluează propria viață, cea socială și cea politică, reprezintă o parte importantă a conștiinței colective și are, cum este și normal, o mare influență asupra acțiunii sociale și asupra alegerilor pe care le face individual, în calitatea sa de cetățean.
Viața politică și socială este obiect al acestor reprezentări, iar tandemul pesimism/optimism este măsurat de anchetele de opinie pentru că devin variabile importante pentru explicația votului sau a altor atitudini și comportamente sociale și politice.
În viața politică de astăzi, în România, dar și în Europa, trăim o lipsă majoră de încredere în oamenii politici și în instituții; viața politică este percepută ca generatoare de haos, afectată major de corupție, iar politicienii sunt priviți ca actori ai intereselor personale sau de grup și, nicidecum, în calitate de servitori ai interesului public.
Aceste percepții de bază, filtrate sau produse chiar de mass-media, sunt generatoare de pesimism politic. Oamenii și-au pierdut încrederea în progres, sunt anxioși cu privire la viitorul lor sau al copiilor lor și se tem, în general, de ideea de schimbare.
Printre cercetătorii din științele sociale este comună deja aprecierea că pesimismul pare a avea cea mai înaltă expresie în Franța. De peste 100 de ani francezii sunt considerați drept cea mai pesimistă națiune din lume: cu toate că în Franța regăsim un nivel de trai printre cele mai înalte de pe mapamond, în general, în sondajele de opinie, atunci când este vorba despre direcția în care merge țara lor, peste 70% consideră că Franța merge într-o direcție greșită.
România, cu micul ei Paris manelizat, și atracția de secole pentru rafinamentul francez, are și ea doza ei de pesimism, comparabil în ceea ce privește acest indicator de direcție, cu cele peste șaptezeci de procente ale francezilor.
România - un curent de pesimism colectiv mai vechi, dar și nou
În ultimele trei decenii, studiile sociologice arată că noi avem o istorie solidă a pesimismului colectiv, dar niciodată parcă nu a avut o explicație obiectivă, exterioară conștiințelor, ca și în cazul trecerii românilor prin pandemia de COVID - 19.
În anul pandemiei, influența bolii asupra încrederii se poate vedea foarte clar într-un sondaj de bilanț realizat de IRES la finalul lui 2020. Românii au foarte puțină încredere în Guvernul României cu privire la organizarea campaniei de vaccinare împotriva COVID - 19, doar 1 din 5 români spune că are încredere multă și foarte multă, în timp ce aproape trei sferturi se poziționează pe axa neîncrederii. Mai mult de jumătate dintre români (58%) cred că Guvernul nu a informat corect populația cu privire pandemia de COVID-19, iar o treime cred că informarea a fost corectă.
Chiar dacă mai mult de jumătate dintre participanții la studiu spun că lucrurile se îndreaptă spre bine în gestionarea pandemiei, mai mult de jumătate dintre români sunt de părere că pandemia de COVID-19 nu se va încheia în anul 2021, puțin peste o treime dintre conaționalii noștri sunt însă optimiști și cred că anul care vine va aduce cu el finalul pandemiei.
De altfel, într-o analiză similară realizată în anul 2017, tot pe baza unui cuprinzător studiu de opinie publică realizat de IRES, observam că aproape 60% dintre români sunt, la final de an, nemulţumiţi de felul în care trăiesc.
Este adevărat, media este ridicată de cei cu studii superioare din eşantion, precum şi de către cei tineri, aceste categorii găsind mai multe satisfacţii şi realizări în felul în care trăiesc.
Una dintre concluziile din 2017 ce rezistă și astăzi este următoarea: românii detestă politica, doar 9% dintre români se declară mulţumiţi, în studiile sociologice, de modul în care politicienii își fac treaba. În cadrul percepției pesimiste privind viitorul și modul în care merg lucrurile primele două cauze pe care le asociază românii eșecului sunt oamenii politici care conduc și instituțiile care nu sunt credibile, acestea fiind percepute ca nefuncționale și corupte.
Pesimismul politic și social este influențat și de percepția rezultatului guvernărilor din ultimele decenii, adică o mare injustiție socială.
Aproximativ 5 din 10 români consideră că, în ultimii 5 sau 10 ani, inegalităţile dintre oameni, în România, au crescut, iar 44% dintre intervievaţi consideră că, în viitor, inegalităţile dintre români vor crește.
Statul este considerat ca fiind prea puţin prezent în oferirea de şanse egale, iar românii spun că trăiesc într-o societate profund nedreaptă. Intervenţia statului în viaţa economică și socială este insuficientă, 8 din 10 respondenţi sunt de părere că statul intervine prea puţin în viaţa economică și socială, în timp ce 1 din 10 consideră că intervine atât cât trebuie și mai puţin de atât consideră că intervine prea mult.
Neîncrederea și pesimismul apar și din cauza faptului că egalitatea în faţa legii este un drept despre care doar 25% dintre românii intervievaţi consideră că se ţine cont în România, în timp ce trei sferturi dintre aceștia consideră că acest drept tinde să nu fie respectat decât în mică măsură sau deloc.
Percepția privind viitorul este la fel de dominată de pesimism. Chestionaţi cu privire la auto-poziționarea lor pe scala pesimism-optimism, 69% dintre români cred despre ei, sau doar comunică asta, că sunt persoane optimiste, cu toate acestea privesc viitorul cu teamă, confruntaţi cu ideea unui plan pentru viitor, sunt 44% care recunosc că nu au niciun plan pentru anul care urmează.
Sintetic vorbind, există așadar o lungă istorie a pesimismului politic și social la români, întreruptă doar de unele perioade electorale în care, pentru o scurtă perioadă, după alegeri prezidențiale sau generale, pesimismul românilor cunoaște perioade de reflux, percepția privind direcția bună în care merge țara crescând până undeva la 40%, iar indicatorii de optimism privind viitorul persoanei sau al familiei crescând substanțial atunci când sunt întrebați despre viitor.
2021 - un pesimism accentuat
Față de alți ani, 2021 nu beneficiază de optimismul fragil post-alegeri, poate pentru prima dată în ultimele două decenii. Coaliția de centru-dreapta nu are în percepția românilor obișnuita lună de miere sau cele 100 de zile în care oamenii își păstrează speranța că lucrurile vor merge spre bine, spre creșterea bunăstării și spre progresul țării.
Posibilitatea guvernului condus de Florin Cîțu de a rezista până la finalul mandatului este creditată pozitiv doar de 35% dintre români, în timp ce aproape 60% sunt pesimiști cu privire la acest lucru. Dacă votanții PSD sau AUR, partide aflate în opoziție, pot să viseze la revenirea la putere și doar în jur de 25% au speranța că nu va rezista, votanții USR-PLUS, parteneri la guvernare, au o balanță negativă, 49% cred că nu va rezista, față de 44% optimiști.
Comparația cu guvernul Orban aduce din nou într-o postură de inferioritate noul guvern de centru-dreapta, doar 25% speră într-o prestație mai bună, 32% cred că va avea o prestație mai proastă și 38% că aceasta va fi la fel.
Percepția conflictului din interiorul coaliției de centru-dreapta arată un pesimism major privind funcționarea guvernului pentru că 68% dintre români cred că neînțelegerile se vor accentua sau vor rămâne la fel.
Dacă, în mod normal, susținătorii PNL sunt mai optimiști în ceea ce privește armonia din sânul guvernării, susținătorii USR-PLUS au cea mai mare valoare a aprecierii privind continuarea sau amplificarea conflictului, 77% percepând această disfuncționalitate, probabil ca oferind o posibilitate de a câștiga poziții în plus în administrație în urma acestor conflicte interne.
Dar una dintre cele mai pesimiste predicții ale opiniei publice este cea legată de posibile greve, proteste și revolte de stradă, 62% dintre români considerând că aceste lucruri se vor întâmpla în 2021.
Dacă pare normal ca votanții PSD și AUR, partide aflate în opoziție, să se aștepte la aceste tipuri de manifestări, este ciudat că majoritatea votanților PNL (54%) sunt de acord cu această posibilitate, validând oarecum justețea nemulțumirilor populare, expresie poate și ale unor nemulțumiri față de negocierile pentru formarea noului guvern.
Pesimism accentuat față de îndeplinirea promisiunilor guvernului
Încrederea în promisiunile pe care actualul guvern le-a făcut cu privire la creșterea economică este scăzută, 70% dintre români spun că nu au încredere, dar ciudățenia este că neîncrederea atinge și 48% din electoratul PNL și mai ales electoratul USL-PLUS care, în proportie de 59%, este neîncrezător.
Cu privire la absorbția fondurilor europene în proporție de 100%, cum scrie în programul de guvernare, 72% dintre români se declară pesimiști, iar neîncrederea cea mai accentuată - 75% - apare la votanții USR-PLUS, alianța care deține acest portofoliu.
De o încredere și mai mică - doar 24% - are parte promisiunea privind reducerea numărului de parlamentari la 300 de membri, unde, din nou, votanții USR-PLUS au cel mai mare grad de pesimism, deși această promisiune a fost unul dintre principalele mesaje de campanie ale alianței și măsură integrantă a programului cu care alianța a venit în coaliția de guvernare.
Cu privire la realizarea programului de centre medicale și reabilitare a spitalelor, votanții USR-PLUS ating o culme a pesimismului - 87% - depășind chiar și pesimismul radical al celor de la AUR.
Pesimismul este prezent și în cazul încrederii în instituții, unde scăderea este acentuată față de ultimii ani: mass-media (30%), ONG-uri (25%), Administrația prezidențială (22%), Guvern (21%), Parlament (13%) și partide politice (10%).
Tipuri de pesimism
Fără analize mai complicate putem vedea germenii unor tipuri distincte de pesimism politic dacă privim comportamentele și percepțiile electorilor și actorilior politici de la noi.
Pesimismul defensiv este o strategie cognitivă care îi ajută pe oameni să-și gestioneze anxietatea și să-și urmărească obiectivele. Acest tip de pesimist se îngrijorează pentru viitor, dar nu este convins că schimbarea radicală produce ceva bun, totuși viața îi pare suportabilă și mai întreține o pâlpâire de speranță cu privire la viitor.
Acest tip de pesimism corespunde poate mai bine electorilor PSD și PNL, chiar dacă sunt partide aflate în polaritate mare în sistemul politic, unul de dreapta și altul de stânga.
Diferențele dintre votanții celor două partide sunt mari doar în ceea ce privește susținerea pentru guvernul lor, pentru echipa care conduce.
Pesimiștii defensivi sunt deschiși la soluții hibride, sunt pragmatici și caută să valorifice orice oportunități politice, inclusiv pe cele de alianțe.
Pesimismul îngrijorat și neliniștit este un al doilea tip și pare că începe să corespundă foarte bine votanților USR și PLUS. Acest tip de pesimist este speriat cu privire la viitor, dar față de cel îngrijorat și neliniștit, nu este mulțumit de viața lui.
Nu încearcă soluții de echilibru sau pansarea unor răni sociale, vrea unele schimbări rapide și fără a gândi la riscuri și consecințe negative.
Nu acceptă ritmul lent al schimbării sistemice ca și cel defensiv, vrea, mai degrabă, schimbări rapide și crede în schimbarea realizată prin decizii mai tăioase. Dorește să schimbe sistemul în părțile importante și să-l ocupe, să-i schimbe prin reguli și decizii autoritare, dar păstrând beneficiile și negândindu-se la riscuri. Pesimiștii îngrijorați văd peste tot adversari, competiția este pentru ei o stare normală, de aici poate și conflictul din interiorul coaliției cu PNL.
Pesimismul radical corespunde cel mai bine comportamentului și atitudinilor votanților AUR. În general, această tipologie aderă la ideile populiste și crede că economia este un joc total trucat, politicienii sunt corupți și orice străin este periculos.
Pesimistul radical nu vrea să gestioneze declinul țării, ci să distrugă statu-quo-ul existent, este singurul deschis la măsuri de tip revoluționar. El susține politicienii care riscă să pună în aplicare soluții de răsturnare a ordinii sociale, uneori doar pentru a pedepsi anumite categorii considerate ca având vinovății. Nu are parteneri în politică, ca si defensivii, nici adversari, ca și pesimiștii îngrijorați, are doar dușmani.
Pesimiștii nu prea văd soluții viabile pentru viitor, poate cu excepția soluțiilor propuse de politicienii sau partidele preferate, preferința fiind de cele mai multe ori afectivă.
Defensivii și îngrijorații se gândesc și la riscurile posibile ale schimbării, chiar dacă în maniere diferite de tratare, pe când pesimiștii radicali cred că putem distruge sistemul și nu se uită deloc la riscuri.
Cei din primele două categorii caută să îi aleagă pe cei care nu își asumă mari riscuri (opțiuni suveraniste, limitarea influenței străinilor, propuneri privind introducerea pedepsei cu moartea, înăsprirea pedepselor etc.), pe când pesimiștii radicali pot alege oameni care propun bulversări majore lovite de mari riscuri.
Studiul IRES invocat în această analiză arată foarte clar că pesimismul este alimentat de o permanență a conflictului politic, care completează fricile și anxietățile aduse de aproape 11 luni de coronavirus.
Conflictul dintre guvernul de centru-dreapta, pe care președintele l-a format, constituțional, din trei partide care au pierdut alegerile, și opoziție, cu un PSD cu o bună reprezentare parlamentară și animat de speranța că majoritatea de centru-dreapta este foarte fragilă și poate fi învinsă cel puțin în bătăliile pentru mizele mari, unde este nevoie de majorități solide, este conflictul cel mai important, dar nu singurul.
Conflictul există și între cele două partide importante ale coaliției, PNL și USR-PLUS, unul animat de aroganța de partid major care i-a luat la guvernare pe ”ceilalți”, un altul de lupta cu partidele vechi, alianța din prezent fiind doar o treaptă spre o victorie viitoare, care ar elimina PSD și PNL din cărțile unei viitoare guvernări. Dacă între PSD și PNL există diferențele firești între stânga și dreapta, atât cât mai putem vorbi despre ideologii în țara migrației politice permanente, între USR-PLUS și PNL avem diferențe de stil de gândire, evidențiate și în sumara analiză a tipurilor de pesimism. În fine, în opțiunile electorilor se vede discret și conflictul din interiorul PNL, dar și cel dintre USR și PLUS.
Ce este nou în pesimismul românesc din 2021?
În general, românii făceau parte dintr-o categorie paradoxală pe care sociologii străini o numeau ”nemulțumiți optimiști”, respectiv, chiar în condițiile în care percepția privind direcția era negative ori previziunile economice pesimiste, la întrebările legate de devenirea personală erau optimiști.
Sigur era greu de explicat cum își proiectează oamenii reușita personală într-un cadru social și politic și economic advers, dar speranța era un fel de terapie, iar optimismul funciar o modalitate prin care oamenii reușeau să opună rezistență chiar evoluțiilor negative. Aveam, de fapt, un fel de pesimism colectiv, pansat cu un optimism subiectiv personal.
Ceea ce arată ultima cercetare IRES este că, dincolo de magnitudinea deosebită a pesimismului colectiv, avem deja și un solid pesimism individual, legat de viitorul individului și al familiei. Altfel spus, dispare un lucru care era important în trecut: energia speranței.
Chiar dacă G. Sorel spunea că optimismul și pesimismul în politică sunt două forme contrare de orbire, două contrafaceri antitetice ale realității credem că analiza lor ne poate aduce beneficii importante, iar cel mai important beneficiu poate fi acela ca reducerea pesimismului să devină o provocare majoră pentru politică.
Finalmente, cred că putem vorbi despre un pesimism al cunoașterii combinat cu un optimism al voinței, o soluție pentru schimbarea României.
A produce speranță și a motiva oamenii poate fi o foarte importantă misiune politică și un proiect politic pentru politicienii români. A spune că nu se poate face mare lucru într-o mare de pesimism pentru că oamenii se tem de schimbare, nu are o justificare solidă, chiar dacă este des invocată.
Există, credem noi, o posibilă rețetă: să-i faci pe români să se simtă parte importantă a schimbării.
