Sari la conținut

Ce o poate face pe Dăncilă să se răzgândească şi să-şi dea demisia

Refuzul premierului de a demisiona va declanşa o reacţie în lanţ în ceea ce priveşte dinamica relaţiilor de zi cu zi ale Palatului Victoria cu diplomaţii, investitorii strategici şi liderii politici din spaţiul euroatlantic (şi nu numai). Veto-ul potenţial al preşedintelui ameninţă orice dosar discutat unilateral de Guvern cu partenerii externi, în condiţiile în care retragerea publică a încrederii şefului statului în premier a spulberat şi bruma de posibilitate ca Palatul Cotroceni să mai păstreze aparenţele în relaţia cu Executivul Dăncilă. 

180117_DRAGNEA_DANCILA_003_INQUAM_Photos_Octav_Ganea

Foto: INQUAM_Octav Ganea

"Categoric nu îmi dau demisia, atâta timp cât am sprijinul coaliţiei de guvernare. Declaraţia preşedintelui nu îşi avea rostul acum şi cred că acest mod de lucru poate duce la o slăbire a încrederii pe plan extern". Vineri, când a făcut acest anunţ, premierul Viorica Dăncilă a mai adăugat că "dacă domnul preşedinte nu mai poate coopera cu Guvernul, acest lucru este un lucru extrem de grav" şi că "domnul preşedinte trebuie să se mai gândească". 

Replica Vioricăi Dăncilă a întârziat ore bune, un indiciu important că premierul şi, mai cu seamă, cei care au distribuit-o în acest film căruia-i scriu şi rescriu zilnic scenariul au fost luaţi prin surprindere de anvergura contraatacului prezidenţial. Alte informaţii despre degringolada din sânul coaliţiei şi mai ales de la vârful PSD au apărut pe surse. Sunt detalii care au valoarea lor certă, de neignorat în economia crizei politice de la Bucureşti, însă în textul de faţă ne vom concentra pe reverberaţiile de o amplitudine net superioară pe care ruptura preşedinte-premier le are la nivelul politicii externe.

Pentru România, relaţia corectă cu partenerii strategici este vitală în aceste vremuri, când elita politică aflată la putere subminează statul de drept şi economia naţională, iar regiunea continuă să fiarbă - fie că vorbim de prezenţa constantă a ameninţării ruse, de propaganda tot mai deşănţată făcută de vecinul Viktor Orban aşa-zisei Ungarii mari, ori de hotărârea Bruxelles-ului şi a cancelariilor influente din UE de a penaliza financiar capitalele îmbătate de iliberalism.

Din acest punct de vedere, Viorica Dăncilă are toate şansele să descopere în curând că decizia de a nu demisiona a fost una pripită. Presiunea sub care e obligată să lucreze de aici înainte nu are echivalent în nimic din ceea ce premierul a experimentat până acum, o perspectivă cu atât mai apăsătoare cu cât şefa Executivului deja a părut adesea depăşită de situaţie.
 
Însă pentru a înţelege ce se va întâmpla cu Dăncilă trebuie lămurit întâi ce a făcut Iohannis vineri.
 
În esenţă, şeful statului a trasat oficial, de la pupitrul prezidenţial, o linie de demarcație fără rest, afirmând şi public ceea ce în multe ambasade era deja cunoscut: la Bucureşti există doi centri de putere care nu cooperează şi care nu vor putea convieţui pe termen mediu - Guvernul Dăncilă și Președinția.
 
Doar că, atât timp cât realitatea aceasta rămânea rodul analizelor şi al informaţiilor venite pe canale informale, încă mai puteau fi păstrate aparenţe şi nu doar în relaţia diplomaţilor din cancelariile partenere cu Palatul Victoria şi Palatul Cotroceni, dar chiar şi în relaţia dintre Palatul Victoria şi Palatul Cotroceni. Începând de vineri, însă, peisajul s-a schimbat radical, cu urmări imposibil de împiedicat.
 
Context în care s-ar impune ca Viorica Dăncilă să ia câteva notiţe. 
 
În  relația cu partenerii strategici, problema Guvernului Dăncilă rezidă în dublul handicap de legitimitate: populară și constituțională.
 
În timp ce președinte are în spatele său votul a peste 6 milioane de români, în spatele Cabinetului Dăncilă nu găsești nimic de asemenea calibru. În timp ce Constituția îi conferă președintelui o serie de prerogative-cheie în politica externă, Guvernul are o rază de acţiune mult mai limitată. În timp ce președintele conduce Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, o structură sensibilă a statului român, premierul ocupă o poziție inferioară.
 
Nu în ultimul rând, preşedintele are la îndemână un instrument puternic cu care poate opune veto oricărei decizii a Executivului pe care o consideră inoportună, un instrument de care Klaus Iohannis s-a folosit extrem de rar (de referință ar fi prezenţa în ședința de guvern înainte de OUG 13, mesajele date în timpul protestelor sau chiar anunţul făcut vineri), dar de care Traian Băsescu a "abuzat" ani la rând: criticile la adresa Executivului şi avertismentele publice lansate de la Palatul Cotroceni. 
 
Pentru Guvernul Dancilă vin vremuri grele întrucât partenerii externi ai României nu pot face abstracție de greutatea funcției prezidențiale, indiferent de sforile pe care proptelele politice ale Palatului Victoria încearcă să le mai tragă în culise. De pildă, atâta timp cât pe chestiuni sensibile de politică externă prerogativele preşedintelui sunt superioare puterilor pe care le are Guvernul şi având în vedere faptul că publicului i-a fost adusă la cunoştinţă ruptura definitivă preşedinte-premier, oficialii străini nu vor putea trece cu vederea statutul fragil de interlocutor pe care îl are de-acum Viorica Dăncilă.
 
Nicio înţelegere majoră nu mai poate fi considerată ireversibilă atât timp cât ea va fi rodul unor tatonări şi discuţii exclusiv la nivel de prim-ministru. 
Cum diplomaţia este în sine o expresie a prudenţei şi calculelor pragmatice, cu siguranţă că numărul dosarelor sensibile în care să nu fie tatonate ambele părţi, Guvern şi Preşedinţie, va tinde spre zero (cel puţin pe linia partenerilor strategici). 
 
O veste proastă pentru Viorica Dăncilă, căci precuaţiile suplimentare pe care vor trebui să şi le ia de acum încolo oficialii străini, dată fiind lipsa de încredere a preşedintelui în premier, vor însemna, în unele cazuri, îngheţarea dialogului, iar în altele încetinirea ritmului în care se derulează contactele. O atmosferă delicată pentru orice premier, iar precaritatea acestei stări se va traduce în reducerea şi mai dramatică a performanţelor guvernamentale şi, cel mai probabil, într-o neîncredere crescândă în persoana şi echipa premierului dinspre instituţiile europene, diplomaţi şi şefii cancelariilor din spaţiul euroatlantic.
 
Nu ştiu în ce măsură este conştientă Viorica Dăncilă de efectul de bulgăr de zăpadă pe care-l vor avea gestul preşedintelui şi replica premierului, însă e cert că relaționarea Palatului Victoria cu marile capitale se va complica mult și va avea accente de inedit prin lipsa de precedent a situaţiilor care vor apărea.
 
Sigur că Dragnea nu-și permite ieșirea din joc a lui Dancilă, dar în acelaşi timp nici Dancilă nu este omul de care Dragnea avea nevoie în noua paradigmă generată de ruptura anunțată, vineri, de Iohannis.
 
Oricât se îmbăşoşează la adresa străinilor, liderii coaliţiei au totuşi o mare problemă pe fond: Guvernul Dăncilă are stringentă nevoie de sprijinul politic al partenerilor strategici şi de deschidere pe pieţele internaţionale.
 
Din acest punct de vedere, să ne uităm o clipă fie şi numai la setea de credite a Executivului PSD-ALDE pentru a reuşi să facă plăţile curente, în condiţiile în care majorările promise fac ravagii în buget, iar "reformele" din economie au dezlănţuit deja furtuna inflaţionistă. Nemaiamintind aici şi mizele geopolitice din jurul nostru, în contextul cărora România are nevoie de prieteni puternici şi alături de care să joace cinstit, iar în planul legitimităţii Iohannis şi nu Dăncilă este în pole-position.
 
Pe aceeași temă