Ce vrea SUA în Siria?

Data publicării:
racheta tomhawk pentagon
Foto: Lansarea unei rachete Tomahawk către Siria Sursă: Pentagonul

DENVER - Cu majoritatea Orientului Mijlociu într-o stare de dezordine, este lăudabil faptul că secretarul de stat american Rex Tillerson nu a uitat de conflictul sirian cu ocazia deplasării sale recente în regiune.

racheta tomhawk pentagon
Foto: Pentagon

Misiunea sa nu a fost ușoară. Diplomația americană a fost aproape invizibilă în Orientul Mijlociu iar Departamentul de Stat nu pare să aibă vreo idee sau, mai important, finanțarea cu care să ia inițiativa. Dacă Statele Unite vor cu adevărat să rezolve criza tot mai severă din Siria, trebuie să înceapă să arate un interes susținut și să pună și banii la bătaie.

Complexitatea situației din Siria a depășit cu mult capacitatea de a fi administrată la nivel mondial. Evenimentele în schimbare rapidă, numărul de jucători în creștere și direcțiile de luptă ce se modifică continuu, toate acestea ne arată o situație fără ieșire.

Cu doar șase luni în urmă, în conflict existau două tendințe clare: Președintele sirian Bashar al-Assad, cu ajutorul Rusiei, Iranului și a Hezbollah, era foarte aproape de victorie; iar Statul Islamic (ISIS) urma să fie înfrânt de o coaliție condusă de SUA. Astăzi, campania împotriva ISIS pare în cel mai bun caz o victorie a la Pirus. S-au pierdut sute de mii de vieți și nu se întrevede încheierea conflictului.

Iar acum situația internațională este și mai tensionată. În ultimele săptămâni, Israelul a intrat în conflict cu forțele iraniene în sudul Siriei pentru a arăta că nu va permite Iranului să-și stabilească o prezență în regiune. Iar Turcia a lansat o campanie dură împotriva kurzilor sirieni pe care speră să-i alunge din provincia Afrin din nord-vest pentru a-i împiedica să se unească cu kurzii din Turcia. Assad s-a împăcat cu situația și a indicat că va ceda teritorii kurzilor sirieni. Însă Turcia rămâne hotărâtă să nu tolereze o entitate autonomă kurdă la granițele sale.

SUA a petrecut ultimii șase ani mobilizând diverse grupuri de luptători arabi suniți sub auspiciile așa-numitelor Forțe Democratice Siriene (SDF), o ramificație a ceea ce se numea în trecut Armata Siriană Liberă. Unele elemente din SDF au fost mai eficiente decât altele și chiar au luptat alături de kurzi împotriva ISIS. Însă acum ei se află nu doar sub amenințarea lui Assad ci și a Rusiei și a diverselor miliții șiite susținute de Iran.

SUA avea dreptate să se concentreze pe înfrângerea ISIS; însă acum are o misiune mult mai cuprinzătoare: să asigure supraviețuirea diverșilor săi aliați din teren. Asta atrage posibilitatea unui conflict direct cu alte puteri, nu în ultimul rând cu Rusia. De fapt, este posibil ca SUA să fi ucis deja câteva zeci de contractori militari ruși într-un atac aerian recent.

SUA și partenerii săi europeni au fost reticenți să critice Turcia, aliatul lor din cadrul NATO, și doar l-au îndemnat pe președintele turc  Recep Tayyip Erdoğan să dea dovadă de reținere. Dar acest tip de persuasiune, care este unul dintre instrumentele favorite ale diplomației americane, funcționează rar asupra celor aflați în focul luptei.

În plus, Turciei nu pare să-i pese de ceea ce cred aliații săi. Spre exemplu, aceasta a generat recent mirare în rândul statelor NATO prin achiziționarea unor baterii antiaeriene rusești S-400 de ultimă generație. Acesta nu este un semn bun pentru un proces de pace viitor. În definitiv, țările occidentale vor avea nevoie de Turcia pentru a contrabalansa Rusia, a cărei agendă strategică se întinde mult dincolo de Orientul Mijlociu.

Când istoricii vor privi în urmă la conflictul din Siria, și Barack Obama și Donald Trump vor fi elogiați pentru că au vânat fără oprire ISIS. Dar SUA va avea vina de a nu fi înțeles războiul mai larg care s-a dus.

Deja este clar că administrația Obama nu a știut care vor fi consecințele atunci când a chemat la înlăturarea lui Assad în 2011. În luna iulie a acelui an, Robert S. Ford, ambasadorul american în Siria, a fost trimis în orașul sunit Hama, în care tatăl lui Assad ordonase un masacru cu 30 de ani în urmă. Conform Departamentului de Stat de la acea vreme, scopul vizitei era să “[exprime] susținerea noastră pentru dreptul poporului sirian de a manifesta liber și de a se exprima”. Chiar nu a prevăzut administrația americană că Assad, la fel ca tatăl său, va reacționa cu violență la revolta populară?

Când SUA s-a poziționat împotriva lui Assad acum șapte ani, își susținea interesul național însă ignora interesele altor jucători importanți precum Turcia, Rusia, Iran și Israel. Iar acum, când SUA ezită, există pericolul real de a avea un război prin interpuși între Rusia și Statele Unite.

Până acum, administrația Trump nu a fost îndemnată la acțiune de catastrofa umanitară cu care se confruntă civilii sirieni. Poate ar fi făcut mai mult dacă ar fi luat în considerare modul în care conflictul amenință întreaga regiune.

Dacă administrația vrea să-și dovedească capacitatea de conducere, ea va trebui să înceapă prin consultarea celorlalte puteri din regiune pentru a le înțelege interesele și pentru a determina dacă acestea pot fi conciliate. Probabil că Tillerson asta încearcă să facă. Dar înainte de a întreba jucătorii regionali ce își doresc, administrația Trump ar trebui să se întrebe același lucru. În timp ce mizele din Siria cresc rapid, ne putem întreba care este poziția Americii.  

Partenerii noștri