Vă mai amintiți? În martie 2021, președintele american Joe Biden era întrebat într-un interviu la CNN dacă Vladimir Putin este un criminal și a răspuns direct „I think Putin is a killer”. Foarte multă lume l-a criticat pentru lipsa de tact, și la fel de multă lume l-a privit măcar circumspect. Din nefericire, declarația lui Joe Biden era valabilă și atunci, iar astăzi o știm atât de bine după ce mania militaristă a lui Putin s-a dezlănțuit asupra Ucrainei. Acum „profileri” din toată lumea încearcă să îl portretizeze pe Vladimir Putin, să încerce să înțeleagă ce e în mintea omului care a readus războiul pe continentul european.
Și care este „vina” Ucrainei, de ce armata rusă a pornit să strivească un popor pe care il numește „frate”? A spus-o foarte simplu o jurnalistă ucraineană când a explicat că Rusia este un stat care privește înapoi și se inspiră din trecutul URSS, în timp ce Ucraina privește spre viitor, aspiră la valorile democratice europene și – păcatul capital în ochii Moscovei – a început discuțiile pentru a adera la NATO. Kremlinul consideră că, deși independentă, Ucraina îi aparține. Putin a lăsat deoparte menajamentele și a decis că ucrainenii trebuie „eliberați” prin singurul mijloc pe care Rusia îl cunoaște: tancurile.
Orice conflict armat din istorie este ulterior urmărit de întrebarea „cum a fost posibil? De ce nu s-a ajuns la clasicul compromis diplomatic?”
Am auzit în nenumărate rânduri în ultimele trei decenii cuvinte admirative despre „redutabila școală diplomatică rusă”. Nici pomeneală de așa ceva, a fost și este vorba despre un mit. Imperiul țarist și-a bazat diplomația pe armată; URSS practic le-a pus pe același nivel și diplomația pe care au făcut-o sovieticii a fost o mică prelungire a marii Armate Roșii. Or, e simplu să faci diplomație împotriva unor state fragile când în spatele tău ai un colos militar. În zilele noastre se întâmplă același lucru: diplomația rusă nu servește negocierilor în vreun fel, ci are rolul agresiv al unor oameni care nu poartă uniformă militară, dar peste umerii lor se vede o turelă de tanc. Diplomații ruși s-au remarcat constant prin sarcasm, tupeu, aroganță, nesimțire, agresivitate, ultimatumuri și amenințări.
Dacă rușii se pregătesc să atace un stat, diplomații lor sunt previzibili, vor începe prin a se plânge că sunt agresați, nu sunt în siguranță și vor sfârși prin a spune că se văd nevoiți să folosească rachetele, tancurile și avioanele ca să se apere. Ei, un colos militar, ei se plâng mereu că sunt agresați. Ei, un stat care s-a extins la dimensiuni supra continentale prin anexări și invazii, ei se tânguie că nu au atacat niciodată pe nimeni. Un imperiu care se autodeclară drept luptător împotriva imperialismului. Un invadator care„ eliberează”, un agresor care „se apără”. Asta e diplomația pe care au afișat-o toată istoria, rebotezarea acțiunilor militare, prosteala pe față, impunerea cu pușca a negrului drept alb. Aceasta este proza proastă și plină de nonsens pe care o susține acum Putin & Lavrov. Așa a fost și ideologia URSS care a dus la colaps. Nimeni, nicăieri în istorie nu a putut să ascundă adevărul la infinit, să vopsească albul în negru fără să fie deconspirați până la urmă.
Uniunea Europeană a anunțat că sprijină Ucraina cu bani pentru arme cu care să țină piept armateri ruse, iar ministrul rus de externe Serghei Lavrov – absolut previzibil – a întors pe dos semnificațiile: declarațiile UE sunt „agresive”, iar statele care contribuie la această acțiune „vor suporta consecințele”. Se observă aceeași tactică, ca și cum nu rușii trebuie să „suporte consecințele” în calitate de agresori, ci statele care ajută țara victimă, Ucraina. În realitate, consecințele vor fi suportate de Rusia ca stat care a declanșat această crimă, de Putin, Lavrov, Medvedev și toți kremlinienii lor. Acum știm fără dubii că Putin „is a killer”.
