Sari la conținut

PARASCHIVENIA SĂPTĂMÂNII. Botez musulman

„Tânărul jihadist oltean Luigi Boicea a fost botezat Omar al-Faruq”. Apărută cu ceva timp în urmă într-un ziar care se autoalintă „quality”, propoziţia valorează cât un tratat despre umorul fără voie. Asta chiar dacă subiectul ei nu are motive de veselie. Condamnat pentru propagandă jihadistă şi pentru pregătirea unui atac terorist, liceanul din Craiova plăteşte cu trei ani şi patru luni pentru fanteziile lugubre de pe blogul Gazda Islamică. Şi atunci, unde e umorul? O pipetă (sau o pepită) se găseşte în sintagma „jihadist oltean”, care dă impresia unei inadecvări stropite cu zaibăr. Un stropşor curge din informaţia că pe jihadist nu-l cheamă Gheorghe, Florică sau Marin, ci Luigi – un prenume ambiţios, semn că naşul fie a ascultat Macarale, fie l-a citit pe Pirandello. Însă hazul hazului ţine de convingerea redactorului de ziar că trecerea de la Luigi la Omar se face prin botez. Să lucrezi la un ziar „quality” şi să nu ştii că botezul e o taină a religiei creştine trădează lacune jenante şi raporturi misterioase cu adevărul. Dacă nu cumva şi cu Adevărul.

oana zavoranu horatiu tudor

Cu patru-cinci zile în urmă, Antena 1 a scos în faţă un alt român convins de universalitatea botezului şi dispus s-o apere cu preţul căderii în ridicol. E vorba de Horaţiu Tudor, reporterul trimis de obicei în expediţii bufonarde pe lângă diverse demoazele care fac duş pe muzică de la Taraf TV, îşi îngroapă animalele de companie cu slujbă funerară şi recviem, merg la sală sau la coafor, îşi pun implanturi, îşi operează fundul sau vânează fantome în castelul unde locuiesc, pictând oameni cu doi ochi din profil în timp ce-şi aşteaptă aleşii. La Un show păcătos (în trecut) sau la Xtra Night Show (în prezent), Horaţiu Tudor adoptă mimica unui pupăzoi consternat, indiferent de misiunea încredinţată. Totul îl miră şi i se pare senzaţional: o muscă intrată pe geamul de la bucătărie, un sutien de dantelă neagră, o porţie de sarmale, o ploaie mocănească, un trotuar crăpat sau o pereche de bocanci. Stupoarea e pentru Horaţiu Tudor a doua natură, iar tabloidismul, vocaţie.

Acelaşi Horaţiu Tudor apare în peisaj şi cu prilejul celei mai noi iniţiative a Oanei Zăvoranu: aceea de-a fi mamă fără a naşte. Răutăcioşii vor compara, poate, demersul sus-numitei cu tentaţia de-a publica o carte fără s-o scrii. Şi nu vor greşi. Sau, în orice caz, nu grav. În fond, de ce n-ar exista mame-surogat, câtă vreme există scriitori-surogat? Sigur, diferenţele dintre maternitatea de substituţie şi autorlâcul de substituţie sunt la mintea cocoşului: mama-surogat acceptă să rămână însărcinată şi să nască un copil care va fi crescut de altă persoană, pe când scriitorul-surogat e un parazit care poate, de pildă, să-şi scurteze detenţia fiindcă îşi pune numele pe un material scris, compilat sau copiat de altcineva. Până la urmă, e dreptul Oanei Zăvoranu să aibă un copil fără să-l facă, dacă un Gigi Neţoiu a publicat o carte fără s-o scrie. Ba a mai şi convins un complet de judecată de autenticitatea operaţiunii.

Ei bine, ce face Horaţiu Tudor în situaţia dată? Se prezintă cu microfonul la socrul Oanei Zăvoranu şi-l descoase cu privire la intenţia norei. El sparge gheaţa cu o invitaţie formulată cu o topică şchioapă: „O declaraţie, vă rog, de dragoste pentru Oana Zăvoranu în limba arabă”. Omul se conformează, cu un zâmbet îngăduitor. Odată efectuată deschiderea, Horaţiu Tudor trece dezinvolt la miezul chestiunii. Adică la călcatul pachidermic în străchini: „Fiul dumneavoastră, Alex Ashraf, este musulman? Este botezat în religia musulmană?” Intervievatul nu-şi pierde nici răbdarea, nici politeţea. „La noi nu există botez în sine, cum există la creştini”, răspunde el, sperând în edificarea interlocutorului. Ţi-ai găsit. Horaţiu Tudor e un tip tenace. „N-aţi intrat cu Alex într-o moschee, aşa cum se face la noi într-o biserică ortodoxă? Nu scalzi copilul în cristelniţă?” „Nu, nu se face asta”, răspunde socrul Oanei Zăvoranu. „Imamul ce spune când se naşte copilul sau la câteva luni de la naşterea copilului?” insistă reporterul, dând involuntar dialogului o turnură vag beckettiană. „Nu spune nimic. Se citesc nişte versete din Coran la urechea lui, atât”, răspunde bărbatul, cu un abia desluşibil început de crispare.

N-ar fi rău ca realizatorul TV Dan Capatos (un om inteligent, cu umor şi cu lecturi, în ciuda a ceea ce cred şi spun unii şi alţii despre el) să-i mijlocească lui Horaţiu Tudor o întâlnire cu un dicţionar al limbii române. Sigur, terfeloaga e mult mai puţin apetisantă decât tinerele pe care le descoase îndeobşte reporterul, neuitând să le elogieze nurii, bunul-gust şi mobilierul. Dacă însă Horaţiu Tudor îşi va lua inima în dinţi şi va deschide dicţionarul, soarta îl va răsplăti cu următoarea definiţie a cuvântului „botez”: „Taină a religiei creştine destinată a şterge păcatul strămoşesc şi care constă în cufundarea corpului celui care se botează, de către preot, în cristelniţa cu apă sfinţită (la ortodocşi) sau în stropirea corpului cu apă (la catolici), ocazie cu care este primit şi prenumele.” În ceea ce priveşte păcatul strămoşesc, e bine ca Horaţiu Tudor să afle că n-are legătură cu Traian şi Decebal. Povestea e ceva mai veche.