Semnalul a fost dat. Frontul va fi european de la 1 ianuarie
Preluarea de către România a Preşedinţiei Consiliului UE va fi un moment al adevărului de un calibru diferit de altele la care am asistat până acum. Liderul de facto al Guvernului de la Bucureşti dă semne că este interesat să transforme cele şase luni care urmează într-o fereastră de oportunitate. Dar nu pentru România, ca stat membru al Uniunii Europene, ci pentru acea grupare care, cu tot mai multă îndrăzneală, prezintă drept toxic şi "anti-naţional" acest statut.
"Nu mă interesează decât să reuşim să rămânem vii, liberi şi să păstrăm în continuare coaliţia, ca să ducem acest proces până la capăt", spune Liviu Dragnea. Un exerciţiu de o sinceritate dezarmantă pe care, trebuie să recunoaştem, acum câţiva ani l-ar fi putut face doar la pereţi, dar căruia condiţiile de azi, modelate de cei doi ani de guvernare PSD-ALDE, îi întind covorul roşu în spaţiul public.
Adevărul e că gândul ascuns cu care cele două formaţiuni au dat bătălia pentru parlamentarele din 2016 - condensat în acest: "nu mă interesează decât să reuşim să rămânem (...) liberi" - a devenit între timp sloganul oficial al coaliţiei. Cu timpul şi în diverse formule, el a fost rostit nu doar de Liviu Dragnea, ci şi de Tudorel Toader, Călin Popescu Tăriceanu, Valer Dorneanu şi atâţia alţii.
Iar pe măsură ce îndrăzneala li s-a accentuat şi au fost tot mai puţin zgârciţi cu vorbele, s-au intensificat şi faptele.
Tabloul general vorbeşte de la sine.
După uşorul recul din 2017, când protestele masive de stradă i-au obligat la câteva retrageri tactice, anul 2018 a fost al ofensivei fără pauză, pentru ca în ultimele luni să asistăm la operaţiuni făţişe de destructurare a statului de drept, de decuplare a economiei de la spaţiul european şi, cu manta, de slăbire a parteneriatelor strategice ale României.
"Sunt şanse foarte mari" în acest sens, mai puncta Dragnea în interviul de Moş Crăciun al infractorilor, din care am citat şi mai sus. Sigur, în limbajul criptat al liderului PSD, statul de drept e pomenit când drept "sistem subteran", când ca "stat paralel", căci fumigena, aşa cum s-a putut observa în aceşti doi ani, este parte esenţială din joc.
Guvernul îngrămădit în buzunarul său şi complicitatea unor instituţii precum CCR, Avocatul Poporului şi, acum extrem de evident, CSM, îl fac pe Liviu Dragnea să viseze cu ochii deschişi la momentul în care îi vor mai săruta ghiulul serviciile de informaţii şi armata.
Cu siguranţă că apropierea anilor electorali 2019 şi 2020 îl fac pe şeful social-democraţilor să grăbească lucrurile în această direcţie, iar interviul în care şi-a dat atât de liniştit pe faţă planurile de viitor trebuie parcurs şi într-o asemenea cheie.
Însă avalanşa măsurilor de forţă pe care Dragnea le-a anunţat în interviul acordat între Crăciun şi Revelion (inclusiv OUG pe Codurile penale), tonul belicos pe care l-a folosit şi, în general, aparenţa de discurs de candidat anti-sistem la prezidenţiale şi, în acelaşi timp, de premier de facto al ţării, pe care a dat-o intervenţiei sale, indică faptul că ar mai fi ceva.
Iar acest ceva are legătură cu nimic altceva decât cu momentul foarte important pentru politica externă a României care începe cu 1 ianuarie - preluarea Preşedinţiei Consiliului UE. Fără să clipească, Liviu Dragnea a dat toate semnalele posibile că în următoarele şase luni pot apărea surprize neplăcute pentru Uniunea Europeană, că ele îşi vor avea rampa de lansare tocmai la Bucureşti şi că de lansarea lor coaliţia de guvernare nu va fi neapărat străină.
De ce ar face Dragnea aşa ceva, în condiţiile în care orice sincopă poate periclita dramatic imaginea ţării noastre într-un moment în care reflectoarele puse pe România vor fi încă şi mai multe decât până acum?
Răspunsul este destul de simplu: întrucât Liviu Dragnea nu poate rata ocazia de a le arăta partenerilor străini că este un interlocutor de care nu se poate face abstracţie, mai ales în momente esenţiale; că el însuşi, pe persoană fizică, reprezintă un centru de putere în această ţară de la periferia UE şi NATO; pentru că vine un an electoral cu europarlamentare şi prezidenţiale pe care-l va ataca fără echivoc de pe poziţii anti-europene; nu în ultimul rând, pentru că agenda sa internă, în materie de sufocare a anticorupţiei nu poate aştepta şase luni.
Preşedinţia Consiliului UE este o miză importantă pentru statele membre şi mai ales pentru cele care temporar o deţin, dar în România zilelor noastre, în care puterea informală (a unui individ şi a unui grup) a ajuns mai mare decât cea formală (a unui guvern), acesta e mai degrabă un motiv de nelinişte.
Iar Dragnea "şi-a făcut mâna" deja pe torpilarea unor dosare de politică externă cu implicaţii majore.
Mai ţineţi minte vizita premierului Japoniei şi importanţa ei?
Vi s-a părut, la vremea respectivă, că liderul PSD a avut vreo ezitare în a-l lăsa pe oficialul nipon fără omolog la Bucureşti? Vi s-a părut, ulterior, că Liviu Dragnea a avut remuşcări pentru că a proiectat pe România imaginea unei ţări bananiere ajunsă la mâna unui şef de plantaţie?
Dragnea nu va ezita să repete mişcări-şoc menite să servească obiectivelor sale.
Şi cu cât va capta mai multe semnale că i se va răspunde cu mănuşi, cu atât mai îndrăzneţe vor fi şi loviturile pe care le va aplica.
