Sari la conținut
News Alert

Crăciun în decor de basm

La Zetea, jud. Harghita, turiştii sunt primiţi cu sania şi gustă preparate locale

"Oamenii din partea locului nu concep Sărbătorile de Iarnă fără zăpadă. Se-ntâmplă ca anul acesta să fie din belşug. Iar o dată cu ea a reînviat şi o tradiţie specifică zonei Vărşagului: aceea a plimbărilor cu sania trasă de cai", Sorina Secelean - reporter Digi 24 Braşov.

Privită de sus, din sania Moşului, Zetea pare bucata de rai hibernal, decupată dintr-o romantică pictură imaginară. Nu are maşini şi nici claxoane. Doar un râu rebegit la maluri, stâne ciobăneşti, cochete pensiuni din lemn şi un drum impecabil care o legă, după vreo zece kilometri, de Odorheiul Secuiesc. Dar dincolo de povestea care o învăluie, de-o parte şi de alta, Zetea Harghitei este binecuvântată mereu, cu secui... bucuroşi de oaspeţi.

Aşa-i datina la secui, iar Arpad Nagy o respectă cu sfinţenie. S-a născut aici, în Zetea, şi-a învăţat să preţuiască şi muntele şi pământul, deopotrivă. Ne-a primit într-una dintre cabanele pe care le-a inclus în circuitul turistic. A aprins lemne de brad, în şemineu, ne-a descris tradiţiile secuieşti, dar şi filosofia familiei despre agro-turism.

"Noi când am construit pensiunile, am ocolit plasticul, am ocolit betonul. Totul e din piatră sau lemn. Să fie mai călduros. Oaspeţii noştrii evadează puţin din contemporan", Arpad Nagy - proprietar de pensiuni.

Cabanele secuieşti nu sunt din turtă dulce, ca în poveştile Fraţilor Grimm. Nu le-au trecut pragul nici Hensel şi nici Gretel. Dar se bucură săptămânal de zeci de turişti pasionaţi de vacanţe rustice, autentice. Turişti cărora Arpad Nagy şi restul proprietarilor de pensiuni din Zetea le pun la dispoziţie ciubărul-saună.

"Este un jacuzzi secuiesc, cu diametrul de doi metri, 3500 de litri de apă. Apă caldă.  Este soba în apă. Punem lemnele pe deasupra, şi necesită aproape 24 de ore până punem în funcţiune. - La ce temperatură trebuie ţinută? - Sunt unii mai friguroşi, alţii care nu... Eu zic, cam 40 de grade e optim. Pentru că dacă e prea caldă apa, atuncea corpul se supraîncălzeşte şi trebuie să iasă foarte repede omul care a intrat.  Trebuie să sosească după masă oaspeţii şi pentru ei am pregătit", Arpad Nagy - proprietar de pensiuni.

Pe lângă răsfăţ, ciubărul îndeamnă turistul la o porţie zdravănă de gulaş, gătit domol, aidoma misterioaselor reţete ungureşti, de demult.

"Gulaşul unguresc este făcut cu carne de vită. Cu legume, adică zarzavatul pentru supă, morcovi şi rădăcinoase albe şi cartofi", Attila Szekely Lorand - bucătar.

Vacanţa printre secuii Zetei nu are başi stridenţi în difuzoare, nici mall şi nici cinematograf. Are însă case cu şindrilă şi cuptoarele din lut ars, căruţe cu roţi din lemn şi porţi maiestuoase, pictate şi meticulos cioplite, specifice Harghitei.

"E construită în 1882. Pe vremea respectivă foarte multă lume avea poartă secuiască. Este firul vieţii. Şi viaţa e puţin încurcată, dar întotdeauna merge în sus. Undeva se va opri..."Arpad Nagy - proprietar de pensiuni.

Dincolo de misticismul vechii porţi, viaţa la poalele munţilor Gurghiului curge fără grabă, fără grija orologiului şi fără tabieturi pretenţioase. Chiar dacă au maşini de zeci de ani, secuilor... tot căruţele le sunt dragi: vara le folosesc ca atare, iarna... le scot roţile şi le transformă în sănii.

" Să ştiţi că nu departe de aici, la zece kilometri, în Vârşag, oamenii chiar zilnic circulă zilnic cu sania trasă de cai. Cei care nu au posibilitatea să-şi construiască o sanie, sanie, scot roata din căruţă şi bagă două bârne în loc de căruţă. Şi bârnele ţin loc de şine. Pe ele patinează căruţa. Deci este un hibrid între căruţă şi sanie", Arpad Nagy - proprietar de pensiuni.

reporter: Sorina Secelean / operatori: Mihai Stan, Alex Apetroae, Nicu Tacu ( dronă )

Etichete: traditie , Craciun , secui

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale