365 de zile de ştiri 

Data publicării:
1 AN DE STIRI

Digi24 Brașov a avut parte de un debut incendiar. Cu o oră înaintea jurnalului inaugural, un incendiu a cuprins un centru comercial din oraş. Echipa Digi24 Brașov a transmis în întreaga țară lupta pompierilor cu flăcările.

Noul an a adus o nouă provocare pentru jurnaliștii Digi24 Brașov: cel mai important eveniment sportiv organizat în România ultimilor 30 de ani, Festivalul Olimpic de Iarnă al Tineretului European. Peste 1.500 de sportivi şi antrenori, peste 300 de jurnalişti străini, zeci de ore de transmisiuni în direct la Digi24 Braşov.

În exclusivitate pentru Digi24 Braşov, singurul român medaliat cu aur la această competiție, patinatorul Emil Imre, a dezvăluit secretul performanței sale remarcabile.

Jurnaliștii se confruntă deseori cu situații-limită. O echipă Digi24 Brașov a ajuns la locul unui accident la câteva clipe după impact: una din mașini era cuprinsă de flăcări, iar reporterul și cameramanul trebuiau să ia o decizie: să suprindă cele mai bune imagini sau să piardă știrea și să se pună la adăpost.

La 20 de kilometri de Brașov, în comuna Holbav, civilizația modernă este încă un vis pentru mulți localnici: multe gospodării nu au curent electric, copiii îș fac temele la flacăra lumânării sau a lămpilor cu gaz. Televizorul, alimentat de la baterii de tractor, este pornit doar la zile de sarbatoare.

În luna iulie, o echipă Digi24 Brașov a surprins momentul în care mai mulți bărbați și-au pus viața în pericol pentru cîțiva litri de carburant. Oamenii au reușit să scoată benzină și motorină dintr-un tren aflat în mișcare. Surprinzător, poate, ancheta poliției nu a avut nici un rezultat.

Marşul pentru autonomia Ținutului Secuiesc, din octombrie, a fost un adevărat tur de forță pentru Digi24 Braşov. Transmisiuni în direct, imagini exclusive, știri în timp real, echipele noastre au relatat întregul eveniment.

365 de zile, mii de știri, un singur obiectiv: actualitatea in direct. Știri clare, concise, complete, corecte, rapide și imparțiale. Digi24 Brașov v-a arătat tot ce s-a întâmplat în regiune în acest an: evenimente spectaculoase, întâmplări emoționante, personaje inedite, povești extraordinare. Interesul telespectatorilor eest motivația noastră. Cele mai bune știri, pentru ca dumneavoastră să luați deciziile potrivite, să cunoașteți realitatea și să construim împreună un viitor mai bun!

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri