Bolnavi ținuți în saloane insalubre. Pavilioanele Spitalului TBC sunt obiectul unui proces de revendicare

Data publicării:
SPITAL TBC

De cum vin ploile, la pavilionul pentru copii, angajaţii se luptă cu apa care intră prin pereţi. Acoperişul vechi, pe o parte se repară şi pe alta se strică.

"Vine sezonul ploilor şi atunci se fac infiltraţii şi există riscul să avem scurt-circuite şi să fie un regim pentru copii nu foarte plăcut. Nu avem unde să îi mutăm, singura soluţie este cu găleata, de pe unde curge să punem o găleată să colectăm apa şi să aşteptăm vreme bună să ne repare cineva acoperişul", spune dr. Monica Lascu - şeful Secţiei de Pneumologie Infantilă.  

Secţia pentru copii este doar una dintre clădirile care fac obiectul unui proces de retrocedare. Alte două clădiri sunt cerute în instanţă de proprietarul de drept.

Şi pavilioanele unde sunt internaţi pacienţii adulţi sunt vechi de peste 150 de ani. Acest lucru înseamnă că aici nu se pot face decât reparaţii imporvizate, până când instanţa va da o decizie definitivă în acest caz. Igrasia şi mucegaiul sunt ţinute sub control an de an, prin reparaţii curente, zugrăveli şi igienizări.

"Pe lângă problemele pe care le are spitalul legate de deficitul de personal, dotarea cu echipamente medicale, o problemă prioritară este şi situaţia juridică a clădirilor. În acest context, noi aplicăm măsurile de reparaţii, de igienizare curente, dar din păcate nu putem investi pentru reparaţii capitale, reabilitări totale sau reamenajări de spaţii", declară Gabriel Moraru - directorul Spitalului de Pneumoftiziologie Braşov.

Pentru că nu poate să facă investiţii în clădiri care nu-i aparţin, Consiliul Judeţean aşteaptă un verdict final din partea instanţei.

"Există discuţii pentru relocarea acestor secţii, dar orice discuţie este de prisos fără o decizie definitivă a instanţei. Suntem dispuşi să plătim despăgubiri în schimbul acestor clădiri", spune Mihai Popa - vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Braşov

Spitalul de Pneumoftiziologie are şapte pavilioane în care pot fi internaţi 150 de pacienţi. Aici sunt îngrijiţi bolnavi din Braşov, dar şi din judeţele Covasna şi Harghita, care nu au secţii specializate în tratarea TBC.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate