Programul instituţiilor de Anul Nou

Data publicării:
program 20institutii-41025

Şi de Anul Nou instituţiile braşovene vor funcţiona conform unui orar de sărbătoare. Vor apărea modificări în programele mijloacelor de transport, ale magazinelor, băncilor şi farmaciilor. Mai multe detalii ne oferă colega mea, Sorina Secelean.

În ajun de Anul Nou autobuzele Regiei Autonome de Transport Braşov vor circula conform programului unei zile de sâmbătă, în intervalul orar 5:30-21:00. În noaptea dintre ani, autobuzele de pe linia 20, ruta Livada Poştei-Poiana Braşov vor circula permanent, la intervale de o oră. În prima zi a anului 2013, se va circula conform programului unei zile de duminică, între 7:30 şi 22:30. Hypermarketurile sunt deschise în 31 decembrie iar de Anul Nou vor fi închise. Lidl va fi deschis luni între 8:00 şi 18:00, iar în 2 ianuarie 2013 va fi deschis în intervalul 9:00-18:00. Carrefour va fi deschis în Ajunul Anului Nou între orele 7:00 şi 18:00, pe 2 ianuarie 2013 va fi deschis între orele 8:00 şi 23:00. Hypermarketul Real va fi deschis în 31 decembrie de la 8:00 la 20:00, iar în 2 ianuarie va fi deschis, de asemenea, în intervalul 8:00-23:00. Farmaciile sunt închise de Anul Nou, cu excepţia celor cu program non-stop. Astfel, "Farmacom 44", de pe strada Uranus şi "Ecofarmacia", de pe Bdul Iuliu Maniu vor funcţiona cu program non-stop, iar farmacia "Aurofarm" de pe strada Republicii va fi deschisă între 8:00 şi 24:00 în fiecare zi. Agentiile BRD - Groupe Société Générale vor fi închise în prima şi a doua zi de Anul Nou. Excepţie fac cele din cadrul centrelor comerciale, care în 2 ianuarie vor funcţiona conform unui program special. În perioada 30 decembrie 2012-2 ianuarie 2013, sediile BCR vor fi închise. De asemenea, în centrele comerciale, în 30 şi 31 decembrie unele agenţii vor fi deschise. Agenţiile Reiffeisen au program normal în 31 decembrie, excepţie făcând cele din hypermarketuri, iar în 1 şi 2 ianuarie 2013, toate agenţiile băncii vor fi închise.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri