"Centura de diamant", gata, în sfârșit

Data publicării:
cen tura

Șoferii pot circula acum şi pe porţiunea de 3 kilometri afectată în 2011 de alunecări de teren. De atunci, traficul s-a desfăşurat pe un drum improvizat.

"E foarte bine că e terminată. N-am venit să inaugurăm, că e inaugurată de Boc de două ori, deci nu o mai inaugurăm încă o dată. Deci numai deschidem circulaţia", a declarat Dan Şova, ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Național și Investiții Străine.

Ministrul a promis că va demara o anchetă în cazul centurii ocolitoare a Clujului, care din 2006 a înghiţit peste 140 de milioane de euro, o sumă de trei ori mai mare decât s-a estimat la debutul proiectului.

"Vreau să aflu printr-o anchetă făcută la CNADNR şi de ce a durat atât de mult şi de ce a costat atât de mult şi de ce a trebuit inaugurată de două ori de domnul Boc şi refăcută de două ori. Deci toate astea trebuie aflate", a precizat ministrul.

Fostul premier Emil Boc a răspuns acuzațiilor aduse de ministrul Dan Șova.

"Am fost omul politic care a asigurat ca această lucrare să fie finanţată şi terminată pentru clujeni. În timp ce noi am construit, el opreşte toate lucrările pe care noi le-am făcut. Este de doi ani la guvernare aproape şi nu a făcut absolut nimic pentru Transilvania. Pe dealul Feleacului au fost făcute lucrări de consolidare pentru că e dealul Felecului şi nu e Dâmboviţa şi, în consecinţă, aşa cum am spus, îl aştept pe domnul Şova să vină cu lucrări pentru Transilvania şi nu cu sfidarea acestei regiuni aşa cum o face în momentul de faţă", a declarat fostul prim-ministru.

Centura Vâlcele- Apahida are un termen de garanţie de trei ani.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri