Sari la conținut

Rugby. Înfrângere pe terenul campioanei

Pe o ploaie deasă, bănăţenii au rezolvat problema bonusului ofensiv încă din prima repriză. Umaga, Shennan, Carpo şi Morisson au reuşit eseuri, iar trei dintre ele au fost transformate de Calafeteanu. Clujenii au răspuns prin lovitura de picior a lui Mazăre, iar la cabine s-a intrat cu 26-3. Timişorenii nu au mai forţat în partea secundă, iar elevii lui Bogdan Cantor au redus din diferenţă printr-un eseu reuşit de Boar şi o lovitură de pedeapsă transformată de acelaşi Mazăre.

Finalul le-a aparţinut însă tot gazdelor. Gorcioaia a culcat balonul în terenul de ţintă advers la ultima fază, iar Conache a transformat.

"Într-adevăr, cu terenul şi ploaia, de departe, a fost lupta mult mai grea. Însă e important că, în a doua repriză, deşi nu ne-a ieşit jocul cum ne-am fi dorit sau cel puţin ca în prima repriză, noi ne-am străduit şi am reuşit să marcăm, totuşi, pe final. Din acest joc, putem să tragem concluzia că suntem cu un punct mai aproape de Baia Mare şi ne aşteaptă o nouă finală la ei acasă", a spus Daniel Carpo, jucătorul Timişoarei.

Clujenii au recunoscut superioritatea adversarilor.

"În afară de primele 20 de minute, când nu am respectat sistemul de joc şi s-a şi văzut, am luat 3 eseuri pe 3 şuturi aiurea date, în rest, îi felicit pe băieţi pentru atitudine şi pentru jocul pe care l-au făcut în faţa unei echipe, care e la diferenţă foarte mare la toate capitolele faţă de noi", a declarat Bogdan Cantor, antrenorul echipei clujene. 

Bogdan Cantor nu renunţă la obiectivul stabilit înaintea sezonului, chiar dacă "U" Cluj ocupă penultima poziţie în clasament, cu 5 puncte din 5 meciuri.

"Rămâne obiectivul play-off-ul pentru noi. Veţi vedea o cu totul altă faţă a echipei în partea a doua a campionatului. Am făcut şi noi o tranziţie de 17 jucători, nu la nivelul la care ne dorim, am adus jucători din Liga a doua, câţiva jucători pe care i-au refuzat alţii, dar cu tinereţea şi dorinţa de afirmare cu siguranţă vom creşte de la meci la meci", a mai spus Bogdan Cantor.

Etapa următoare, "U" Cluj întâlneşte pe teren propriu vicecampioana CSM Baia Mare, în timp ce RCM Timişoara joacă în deplasare, la Bucureşti, cu Dinamo.

Etichete: universitatea cluj , rugby , RCM Timisoara , digi24 cluj-napoca , daniel carpo , Bogdan Cantor

Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale