Schimbul de gardă la Alba Carolina

Data publicării:
SCHIMB GARDA

În fiecare zi, la ora 12.00 fix, soldaţii, îmbrăcaţi în uniforme identice cu cele purtate şi de armata austriacă medievală, defilează din faţa Celor Trei Fortificaţii spre Poarta a IV-a a Cetăţii şi apoi spre Poarta a III-a, unde prezintă onorul schimbului de gardă. Alături de aceştia sunt şi caii deosebiţi din rasa friziană.

O parte din cei care sunt în garda cetăţii sunt foşti ofiţeri din cadrul armatei.

"Pentru mine nu a fost dificil, pentru că am schimbat doar uniforma. Pentru colegii mai tineri, e un pic mai dificil, pentru că ei nu sunt obişnuiţi cu stagiu militar, dar se descurcă la instrucţie, la pasul de defilare, suntem foarte bine pregătiţi şi chiar apreciaţi de militari activi", spune Vasile Opruţa, care de 4 ani este comandantul gărzii de infanterie.

Alţii în schimb s-au alăturat pe parcurs.

"Este un job frumos, din care poţi învăţa multe, poţi interacţiona cu oamenii, mai ales cu copiii, care la prima vedere ne consideră piraţi şi apoi află că suntem soldaţi austrieci", spune Nicolae Sturza, unul dintre soldaţi.

Garda cetăţii a defilat pentru prima dată în anul 2009, cu ocazia primei ediţii a Zilei Cetăţii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Detalii șocante ies la iveală despre doctorița din Brăila. Avea un obicei foarte bizar. Ce făcea când intru...
Digi FM
Ioana, unica fiică a lui Ion Țiriac, s-a angajat în Dubai. Cu ce se ocupă tânăra, deși tatăl ei are o avere...
Pro FM
JLo, fără filtre și editări, după un antrenament la sală. Artista, fotografiată alături de Benny Medina
Film Now
Lady Gaga, uimitoare în „Joker: Folie à Deux”. Directoarea de casting a rupt tăcerea: „O să vă surprindă, e...
Adevarul
O româncă stabilită în Elveția spune că are nevoie de 8.000 de euro pe lună pentru a trăi: „Prețurile nu sunt...
Newsweek
Ce bere este bună pentru stomac și nu îngrașă? Care este ”secretul”? Este demonstrat științific
Digi FM
Ce trebuie să știi despre indicele UV. Care sunt nivelurile periculoase şi cum ne protejăm
Digi World
Când e cel mai bine să faci dușul zilnic. Așa scapi de stres și de unele alergii, dar îți ajuți și pielea
Digi Animal World
„Fantoma” unui câine a fost surprinsă pe camerele de supraveghere. Imaginile au stârnit o dezbatere în mediul...
Film Now
Câți bani avea Matthew Perry în contul său bancar când a murit. Suma lăsată de celebrul actor i-a surprins pe...
UTV
Anitta a atras toate privirile intr-un bikini cu steagul Romaniei. Artista a fost surprinsa pe un yacht in...