Jocuri și parade marinărești. Parada echipajelor participante la regată a fost urmărită cu mare interes 

Data publicării:
Royal-Helena nava cu vele

Așa arată jocurile marinărești ale lupilor de mare. Echipajul de pe Nadezhda s-a dovedit a fi cel mai pregătit și a punctat decisiv la tras la rame și la ridicarea ancorei.

Nu s-a făcut rabat de la efort și chiar dacă unii dintre participanți au concurat după o pauză de 25 de ani, deprinderile nu s-au uitat.

Zvetlozar Tonev, căpitan Royal Helena: "Este ceva normal pentru echipajul de pe această navă și de pe celelalte. Trebuie să știm să vâslim."

Velierele au fost vizitate de constănțeni de când au acostat în port, aceștia venind cu mic cu mare să admire frumusețea navelor.

A urmat parada echipajelor, care au defilat din Portul Constanța până în centrul orașului. La final s-au împărțitit premiile, unde Akela, velier de clasă C, a câștigat cupă după cupă.

Marinarii s-au întrecut în originalitate la toate capitolele.

"Suntem pregătiți pentru parada echipajelor, pentru că participăm de peste 20 de ani și știm ce avem de făcut", a spus unul dintre marinari. 

Organizatorii s-au declarat încântați de regată și de Constanța și speră ca evenimentul să fie primul dintr-o serie lungă.

Robin Snouck-Hurgronje, președinte de cursă: "Nu e niciun dubiu că ne vom întoarce , dar nu pot spune în acest moment exact când o vom face pentru că nu avem planuri fixate." 

Evenimentul a fost salutat și de primarul Constanței.

Radu Mazăre, primarul municipiului Constanța: "Evenimentul este spectaculos pentru Constanța. Ne ridică undeva la nivelul țărilor cu tradiție în navigație."

Petrecerea a continuat și spre noapte în Portul Constanța, acolo unde mai multe trupe au concertat pentru cei prezenți.

reporter: Paul Greavu
operator: Alexandru Șerbănescu 

editor web: Anca Medrea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri