La cinema în aer liber. Filmele au fost proiectate pe un ecran gonflabil 

Data publicării:
cinema aer liber

Populaire este o comedie romantică lansată în Franța, în 2012, care a fost prezentată în multe țări importante și premiată la Festivalul de film de la San Francisco, anul trecut.

Producţia cinematografică are un parfum retro, iar actorul principal, Romain Duris intră foarte bine în pielea unui personaj din anii '50. La fel și Deborah Francois, partenera sa din film, care are o mină potrivită de entuziasm și naivitate. Producţia a fost apreciată de turişti.

Timp de şase zile producţii cinematografice apreciate la festivalurile de specialitate din întreaga lume vor rula direct sub cerul liber.

Cristian Decu, coordonator proiect:  "Fiind vară lumea iese mai tarziu din casă, pot să vină aici la noi să bea şi o bere, să bea un suc, să mănânce un popcorn. Deci este o sală de cinema, dar în aer liber."

La cinematograful în aer liber vor mai rula filmul românesc "Selfie", selectat pentru participarea la festivalul de film din Austria, pelicula "Grande belezza", distinsă cu trei premii importante, pentru cel mai bun film străi, "Kon tiki", nominalizat la premiile academiei americane de profil pentru cel mai bun film străin, producţia franţuzească "Puzzle" şi "The deep", nominalizat la European Film Awards 2013.

Reporter: Annabelle Borş
Operator: Matei Ghioc

editor web: Anca Medrea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Și-a modificat CNP-ul la 14 ani, ca să poată lucra: ”Construiam ceva, când puteam să bat mingea!”
Digi FM
Ioana, unica fiică a lui Ion Țiriac, s-a angajat în Dubai. Cu ce se ocupă tânăra, deși tatăl ei are o avere...
Pro FM
Loredana Groza, într-o rochie generos decoltată, cu crăpătură lungă. A făcut senzație în galben neon: "Divă...
Film Now
Fosta soție a lui Tom Cruise, surprinsă cu un ochi învinețit în New York. Katie Holmes a încercat să-și...
Adevarul
A fost votat orașul ideal - lider mondial la calitatea vieții în 2024. București, salt spectaculos în...
Newsweek
Europa revine la serviciu militar obligatoriu. Nu se poate baza pe SUA pentru un război cu Rusia
Digi FM
Ioana, unica fiică a lui Ion Țiriac, s-a angajat în Dubai. Cu ce se ocupă tânăra, deși tatăl ei are o avere...
Digi World
Descoperirea ADN crucială, care ar putea contribui la vindecarea unuia dintre cele mai mortale tipuri de...
Digi Animal World
Momentul când o femeie surprinde 10 Capibara trecând prin fața ferestrei sale. Rozătoarele erau aliniate una...
Film Now
Iubita lui Clint Eastwood a murit la 61 de ani. Cu 33 de ani mai tânără decât starul, Christina lucra în...
UTV
Piesa "Dudadu" a Irinei Rimes si-a facut loc in playlist-ul celor de la Keinemusik la Tomorrowland. Remixul...