Mesaj straniu pe un mormânt antic. Arheologii din Mangalia nu au descifrat gravura din perioada paleocreştină

Data publicării:
MARMANT

A fost o surpriză pentru arheologi să vadă că piatra este inscripţionată. Din cauza stării degradate, descifrarea mesajului va fi dificilă şi de lungă durată.

Teoretic, arheologii cred că pe această bucată de piatră este gravat numele persoanei înmormântate, vârsta, meseria pe care a avut-o dar şi locul de origine. Specialiştii spun că piatra a avut o altă întrebuinţare iar ulterior a devenit capac pentru mormântul respectiv.

Mihai Ionescu, responsabil şantierul arheologic "Callatis": Cel puţin două sau trei sunt spectaculoase. De ce? Pentru că cel puţin ceea ce vedeţi aici este posibil să fie un mormânt cu dromos, adică cu intrare.

Echipele muzeului Callatis vor săpa în continuare pentru a scoate la lumină întegul mormânt care a fost apărat destul de bine de placa din calcar. Acesta este unul dintre cele nouă locuri de veci descoperite în zonă, care datează dintr-o perioadă de criză a Callatisului.

Din acest motiv, cred arheologii că nu au găsit obiecte valoroase în interiorul lor. O altă explicaţie a lipsei fastului ar consta în faptul că acestea sunt creştine, iar obiceiurile de înormântare erau atunci extrem de simple.

"Până acum, cercetările de anul acesta au adus la lumină o fibulă cu capetele în formă de ceapă aurită, foarte frumoasă, o cataramă, o verighetă de argint, un inel de argint şi, astăzi am descoperit la M4, la mormântul M4 din prima secţiune, un cercel de bronz", a mai spus Mihai Ionescu, responsabil şantierul arheologic "Callatis".

Două dintre morminte se întrepătrund, iar acest lucru este destul de rar şi, potrivit arheologilor, a fost cauzat de lipsa spaţiului pentru alcătuirea cimitirelor antice.

Mormintele au fost descoperite într-o zonă a Mangaliei plină de frânturi istorice antice iar scoaterea lor la lumină îi ajută pe arheologi să aducă noi dovezi cu privire la existenţa creştinismului în Callatis.

Oana Manoilă, reporter Digi24 Constanţa: De-alungul timpului, în toată această zonă a Mangaliei au fost descoperite peste 700 de morminte, datând din secolele IV-VI, după Hristos. Sunt tipuri diferite de morminte, pornind de la gropi simple, la cavouri, în funcţie de statutul social al persoanei decedate. 

Toate aceste bucăţi de istorie vor fi expuse la Muzeul Callatis. Terenul pe care au fost descoperite aparţine unui cetăţean care îşi va ridica acolo o casă. Va putea începe lucrările după ce arheologii vor finaliza cercetările.

reporter: Oana Manoilă
operator: Mihai Ciobanu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri