Primii pasageri români s-au îmbarcat pe o navă de croazieră, în Portul Constanţa

Data publicării:
MSC musica piscina

Prima croazieră maritimă cu plecare din Portul Constanţa îşi leagă numele de nava de lux MSC Musica, aparţinând companiei MSC Cruises.

80 de turişti români se îmbarcă din terminalul de pasageri al Portului Constanţa, pentru o călătorie de 12 zile.

Nava are patru restaurante, 15 baruri, un cazino, un teatru, un teren de tenis şi un spa. Costul unei croaziere cu plecare din Constanţa începe de la 749 euro de persoană pentru o cabină interioară şi ajunge până la 1.100 euro de persoană, plus taxele portuare.

Traseul oraşului plutitor

Nava de pasageri MSC Musica, cu 2500 de turişti la bord va acosta în portul Gythion (Sparta), apoi croaziera are programate opriri în porturile Veneţia, Katakolon, Istanbul, Yalta şi Odessa, cu revenire la Constanţa în cea de-a douăsprezecea zi a călătoriei.

Pentru acest an sunt programate patru astfel de croaziere. Aşadar, turiştii care se vor îmbarca de acum înainte din Portul Constanţa au avantajul de a nu mai fi obligaţi să cumpere bilet de avion, dus-întors, până la un alt port de îmbarcare din lume, pentru a beneficia de croaziere maritime.

Potrivit agenţilor de turism, 7000 de români au cumpărat excursii pe navele de croazieră din întreaga lume. În medie, au plătit 1300 de euro pentru un sejur. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri