Un preşedinte controversat. Preşedintele CJC a devenit cunoscut în ţară după ce a adormit în maşină, într-o intersecţie

Data publicării:
nicusor evz

sursa foto: evz.ro

Ascensiunea unui preşedinte

Nicuşor Constantinescu a intrat în politică după ce a lucrat în presa din Constanţa, în anii '90, când a fost coleg şi asociat cu fraţii Mazăre într-un trust de presă din oraş.

În perioada 2000 - 2004 a fost consilier municipal, iar la următorul scrutin apoi a fost ales consilier judeţean şi ulterior desemnat preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, funcţie pe care o are şi în prezent.

Este unul dintre cei mai puternici membrii locali ai PSD şi, totodată un om extrem de controversat din cauza scandalurilor sau a proceselor în care a fost sau este implicat.

A adormit la volan în 2006

Anul în care şi-a câştigat notorietatea este 2006. În noaptea de 27 spre 28 octombrie 2006, Nicuşor Constantinescu a fost găsit de poliţiştii de la serviciul rutier, dormind la volanul maşinii sale oprite într-o intersecţie din oraş.

Mai multi martori au susţinut atunci că Nicuşor Constantinescu ar fi condus zeci de kilometri prin oraş, sub influenţa băuturilor alcoolice.

În urma acestui incident, preşedintele CJC nu a păţit nimic, iar el a susţinut că i se făcuse rău şi de aceea a oprit în intersecţie, nicidecum că băuse.

Cercetat de ANI

În aprilie 2013, Nicuşor Constantinescu a fost declarat incompatibil de Agenţia Naţională de Integritate. Potrivit ANI, şeful CJ Constanţa s-ar fi aflat, in perioada 2008 - 2009, în stare de incompatibilitate, întrucât a deţinut, simultan, atât funcţia de preşesedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, cât şi calitatea de reprezentant al judeţului Constanţa în Adunarea Generală a Acţionarilor în cadrul societăţii RAJA S.A.

Constantinescu a spus însă că este vorba de poliţie politică şi că legea după care funcţionează agenţia nu este corectă.

În acest sens, preşedintele CJC a condus o adevarată mişcare politică pentru eliminarea din legislaţie a prevederilor care au stat la baza declararii sale, de către ANI, drept incompatibil.

El a fost sprijinit în iniţiativele sale de primarii din judeţ, care au fost declaraţi incompatibili, dar şi de vicepremierul Liviu Dragnea, considerat un apropiat al grupării PSD Constanţa. Deocamdată legea nu a fost modificată.

redactor: Poliana Căpitan

editor web: Anca Medrea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri