A nins abundent la Rânca. Pe Transalpina, zăpada măsoară chiar şi un metru, pe alocuri

Data publicării:
251113 zapada

Iarna a venit brusc, la munte, după aproape trei luni de toamnă blândă. A nins abundent în zonele înalte, iar temperaturile au scăzut mult faţă de zilele trecute. Un bărbat a rămas blocat pe Transalpina, unde zăpada măsoară pe alocuri chiar şi un metru. La Rânca, mai mulţi şoferi au întâmpinat dificultăţi la urcarea spre staţiune.

Ninsoarea a schimbat complet peisajul la Rânca, judeţul Gorj. Ca la un semn, la ora la care meteorologii au anunţat că vor cădea primii fulgi, iarna s-a făcut simţită prezenţa în zonă. Toate drumurile au fost acoperite de zăpadă.

Sub semnul ghinionului a fost călătoria unui bărbat. Ninsoarea şi vântul puternic s-au transformat în câteva ore într-o adevărată capcană. Şoferul plecase din Oradea şi s-a oprit pe Transalpina. Nu ştia că drumul este închis şi nici că specialiştii au avertizat că vine iarna. Dimineaţă, s-a trezit îngropat în zăpadă.

„Am vrut să văd Transalipina şi am rămas înzăpezit”, a spus Nelu Talală, şofer

Salvamontiştii au ajuns cu greu la bărbat, mai ales din cauza vântului puternic.

„Vântul cred că avea 50 - 60 kilometri la oră, susţinut, nu la rafală”, a spus Darius Bistriceanu, salvamont Gorj.

În zonă, temperaturile au scăzut destul de mult, aşa că cei care intenţionează să meargă la munte, sunt sfătuiţi să se echipeze de iarnă.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Un medic de 78 de ani spune că a întinerit cu 20 de ani respectând doar 4 reguli simple
Digi FM
Hollywoodul, la Wimbledon. Julia Roberts, Tom Cruise, Pierce Brosnan și alte staruri de cinema, în tribune la...
Pro FM
Cum a aflat Bob Marley că are cancer la 32 de ani. A încercat și tratamente "neortodoxe", dar a murit cu o...
Film Now
Record! Care este prima franciză animată din istorie care depăşeşte încasări de 5 miliarde de dolari
Adevarul
Furnizorii de energie cer re-liberalizarea pieței de electricitate și gaze naturale
Newsweek
Amenințări fără precedent la televiziunea rusă: Bucureștiul, lovit de rachete. De ce e nervos Putin?
Digi FM
Lamine Yamal a fost susținut de iubită la finala EURO 2024. Imaginile cu cei doi tineri au făcut furori pe...
Digi World
Deşertul Atacama din Chile, cel mai arid din lume, a fost acoperit de flori. Cum se explică fenomenul
Digi Animal World
„Fantoma” unui câine a fost surprinsă pe camerele de supraveghere. Imaginile au stârnit o dezbatere în mediul...
Film Now
Sarah Michelle Gellar, mesaj sfâșietor după moartea lui Shannen Doherty: „Doare atât de tare pentru că a fost...
UTV
Cele mai spectaculoase tinute de la “nunta secolului”. Iulia Vantur s-a numarat printre invitati