Accident grav pe Drumul European 70

Data publicării:
accident 20grav 20pe 20de70-43352

Tirul care transporta bovinele s-a răsturnat primul pe marginea şanţului, iar la câteva secunde a urmat un adevărat haos pe şosea. Alte 5 autotrenuri care veneau din spate au observat incidentul şi au încercat să frâneze. Carosabilul acoperit cu polei a dus în cele din urmă la un carambol de amploare în care 3 tiruri s-au răsucit pe lăţimea carosabilului tamponându-se între ele, iar altele au alunecat sute de metri şi s-au oprit unul în celălalt. Două autospeciale prinse la mijloc au scăpat ca prin minune. 2 dintre şoferii celor 4 tiruri bulgăreşti au fost răniţi uşor.

Locuitorii din zonă au sărit şi în ajutorul animalelor, şi impreună cu un echipaj ISU, au fost salvate 65 de bovine din cele 75 câte transporta tirul din Arad spre Grecia.

În scurt timp s-a format un şir lung de maşini blocate în trafic,i ar mulţi şoferi îngroziţi spuneau că nu au mai văzut aşa accident. Cu toţii aşteptau reacţia promptă a autorităţilor. Vina se pare că o au cei de la drumuri naţionale care nu au pregătit carosabilul pentru trafic în condiţii de polei.

O femeie gravidă a fost dus pe jos de la o ambulanţă blocată la alta venită special să o preia pe partea cealaltă a zonei accidentului.

Traficul pe Drumul European 70 a fost redirecţionat pe rute ocolitoare pentru ca macaralele de mare tonaj să poată trage din şanţuri tirurile încărcate cu alimente congelate, produse textile, schiuri şi băuturi răcoritoare. DSV Mehedinţi a luat măsuri pentru protecţia bovinelor răspândite pe câmpurile din jur.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri