Craiovenii au avut probleme la decolare. Patru ore a aşteptat delegaţia CSU Craiova pe aeroportul Otopeni

Data publicării:
250614 DECOLARE

Delegația echipei CS Universitatea Craiova a avut mari emoții, la plecare, pe aeroportul Otopeni. Jucătorii și staff-ul ar fi trebuit să decoleze în jurul orei 16:00 către Viena, iar apoi să fie preluați de un autocar, pentru deplasarea în Slovenia. La câteva minute după ce s-au îmbarcat la bordul unui avion, alături de alți pasageri, oltenii au fost anunțați că trebuie să evacueze avionul, din cauza unei defecțiuni. Peste patru ore a durat așteptarea, iar în jurul orei 20:00, cei de la CS Universitatea Craiova au putut părăsi țara.  

Două ore mai târziu, aceștia au fost preluați de autocarul echipei de la Viena și au ajuns în jurul orei 2:00 la destinație, în Slovenia. La Dravograd, acolo unde sunt cantonați până pe 10 iulie, jucătorii lui Gane vor bifa cinci partide amicale. 

"Am avut emoții, pentru că în prima fază nu am știut despre ce este vorba. Ulterior, am aflat că este vorba de o defecțiune, dar până la urmă totul a fost ok. Singura problemă este oboseala acumulată de jucători, pentru că ei au plecat marți dimineața din Craiova, în jurul orei 09:00, iar apoi am ajuns după 17 ore la destinație. Sperăm ca jucătorii să se refacă cât mai repede și să pornim treaba aici, pentru că avem timp scurt la dipoziție și trebuie să omogenizăm lotul ", a declarat Felix Grigore, directorul executiv al CS Universitatea.

Craiovenii au anulat primul antrenament din cauza vremii, în Slovenia ploua torenţial de câteva zile. De asemenea în cantonamentul de la Dravograd, a ajuns şi fostul fundaş al celor de la FC Universitatea Craiova, ivorianul Stephane Acka, cel care va fi testat de antrenorul Gane, iar dacă va confirma va semna din calitate de jucător liber de contract.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Momentul când o polițistă din Cluj îi dă cu spray lacrimogen în față colegului său. Acesta se chinuie să...
Pro FM
Câți copii are Celine Dion: "Viața mea e să fiu mamă". Fiul cel mare are 23 de ani și seamănă foarte bine cu...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...