Judecătorul greşeşte, statul plăteşte. A stat nouă luni în spatele gratiilor, iar acum cere despăgubiri statului român

Data publicării:
230114 Inchisoare pe nedrept

Un tânăr de 20 de ani din Roşia de Amaradia îşi caută dreptatea în instanţă. Vrea 1 milion de lei după ce un judecător din Gorj l-a închis pentru o crimă pe care nu a comis-o. Între timp adevăratul criminal este în libertate.  

Avocatul a depus deja cererea la Tribunalul Gorj, prin care solicita daune morale si 7.000 de euro despăgubiri, bani pe care i-a cheltuit pe proces. Tânărul a fost condamnat la închisoare pentru că procurorii au stabilit că ar fi înjunghiat un bărbat din sat. Şi-a susţinut însă nevinovăţia până la capăt şi i s-a făcut dreptate. Cele 9 luni petrecute în spatele gratiilor nu le poate însă uita.

Singura care a crezut în nevinovăţia tânărului, care atunci avea doar 18 ani, a fost mama lui care a plecat în străinătate, la muncă să-i poată plăti avocaţii.

Familia lui Mihail Igeanu a cheltuit şi ultimul ban pentru a demonstra nevinovăţia tânărului, iar acum cu toţii au plecat la muncă în străinătate, pentru că nu au nicio altă sursă de venit.

În cazul în care va câştiga procesul cu statul român, banii i-ar putea primi peste un an. Dacă va pierde însă, avocatul spune că va face plângere şi la CEDO. Între timp însă, adevăratul criminal este în libertate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri