Baschetul gălăţean, din nou în top

Data publicării:
baschet baieti phoe mai15-1

Jucătorii antrenaţi de Florin Nini sunt conştienţi că nivelul competiţei este unul foarte ridicat, însă îşi propun să facă meciuri cât mai bune şi să reziste în Liga Naţională.

Cornel Cioacătă - jucător Phoenix Galaţi: "În Liga Naţională o să fie foarte greu, deoarece sunt echipe cu mulţi bani, au un buget foarte mare şi ne trebuie un sprijin destul de mare pentru un loc foarte bun, să spun aşa. Pentru 1-8 trebuie un sprijin financiar destul de mare".

Radu Vîrnă - jucător Phoenix Galaţi: "Sperăm să facem faţă anul viitor în Liga Naţională şi o să vedem ce o să fie".

Florin Nini - antrenorul Phoenix Galaţi: "Va fi infinit mai greu. Aş vrea să păstrez cât pot de mulţi din aceşti copii minunaţi. Unii nu au experienţă deloc, dar experienţa vine atât din pregătire, cât şi din contactul direct cu Liga I. Cu siguranţă va fi foarte greu".

Phoenix a promovat în Liga Naţională după un parcurs excelent în divizia secundă. Sportivii antrenaţi de Florin Nini au pierdut o singură partidă în sezonul regulat, iar în turneele semifinal şi final au înregistrat 13 victorii din 13 posibile.

Reporter: Marius Ţuca
Operator: Dan Lare

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri